Echilibru

Exista zi si noapte, exista cald si frig, exista fata si spate, exista bine si rau.
Chiar si la nivelul naturii, prin tulburentele pe care le produce, poate provoca la un moment dat rau.
Dar totul se regenereaza.
Disparitia e temporara. Iar natura are grija sa compenseze ceea ce a pierdut.
Echilibrul.
Cred ca acesta este cuvantul care defineste totul in acest Univers.
Odata ce echilibrul va dispare, Universul in care existam noi, plantele, animalele, planetele, stelele si chiar galaxiile se vor topi in neant.
Viata noastra e marcata de urcusuri  si coborari. Ideea de inaltime (per ansamblu) sugereaza evolutie, dar aproape intotdeauna este insotita de cresterea ego-ului, de aparenta putere pe care ti-o da posibilitatea de ” a privi” oamenii de acolo de sus. Iar in acel moment, echilibrul se strica. Incepe, chiar daca cel implicat nu este constient, procesul de distrugere fizic sau psihic. Dezechilibrele nu creaza decat haos, iar Universului nu-i plac. Nu pentru ca are posibilitatea de a alege, ci pentru ca e una din regulile de baza ale existentei.
Atunci, oricat de inalt ar fi muntele pe care ne-am cocotat, primim o compensatie : cadere sau abandon fizic (boala).
Pentru unii e greu de inteles, mai ales pentru cei guvernati de ego.
La fel se intampla si in cazul unui handicap fizic. Natura ” stie” ca exista o pierdere. O poate repara sau ofera in schimb o compensatie. Oamenii au ajuns si ei la un anumit nivel de “reparare” a pierderilor corpului uman, fapt remarcabil si fantastic. Dar, niciodata nu vor putea concura cu natura ( acea fiinta, spirit, univers…sau cum doriti sa-i spuneti) pentru a contrabalansa.
Citind cartea dr. Murakami, am inteles inca odata ce ” masinarie” perfecta suntem. Daca intelegem sa respectam anumite reguli ( pentru ca pe baza lor functioneaza si intregul nostru) ne vom bucura de fiecare clipa, chiar si atunci cand suntem inconjurati de nori negri.
Corpul uman e un miracol. Pana la un anumit punct este adaptabil, dar legile de baza raman neschimbate. Iar atunci cand  il bombardam cu elemente nocive, chimicale care-i forteaza limitele, mediu nociv si toxic, el nu face decat sa incerce sa supravietuiasca pana la nivel celular. Dar celulele nu recunosc substantele nocive si atunci au loc mutatii, care genereaza de cele mai multe ori boli.
O informatie care m-a pus pe ganduri: carnea de porc contine altfel de proteine decat cele necesare corpului uman. Atunci cand mancam carne de porc, celulele noastre analizeaza informatiile chimice primite si produc enzime care sa provoace dizolvarea si recombinarea pentru a obtine proteina necesara corpului uman.
Oare , privit din acest unghi, carnea de porc nu e daunatoare organismului? Producerea enzimelor pentru a dizolva ceva ce e strain de corp, nu dauneaza? Cred ca da.
De fapt totul in jurul nostru este un miracol. Daca am putea sa tinem ochii larg deschisi, sa ne pastram curiozitatea de copil, sa nu percepem lumea doar la nivelul ego-ului, ne-ar fi mult mai bine. Noua si celor din jur.
De aceea la inceput de primavara, doamnelor si domnilor, va urez ECHILIBRU .

Confuzie

Stim cu totii in ce societate traim. Cand zicem hop, am scapat, o sa fie bine, se intampla ceva care da peste cap toate visele si sperantele noastre.
Iar la aceasta ora nici viitorul nu arata prea bine. Pentru ca e o confuzie generala in randul tinerilor. Sunt foarte putini dintre tinerii care absolv liceul , ce si-au trasat un tel, un drum pe care vor sa-l urmeze in viata.  Insa eu nu-i acuz nici pe ei si nici pe parinti.
Am observat ca la nivelul oraselor mici, telurile se vad altfel. E o tendinta spre IT, influentati probabil de noutate, oportunitati si mass-media care afirma ca sunt printre cele mai bine platite.
Pregatirea lor se axeaza pe acest tel,  fiind convinsi ca asta e ce vor. In momentul in care ajung insa la facultate intr-un oras mare, lucrurile se schimba. Apar alte oportunitati, zeci de oferte, alti oameni si alte contacte. Atunci, tanarul intelege ca nu e ceea ce vrea. Ca drumul ales nu il va multumi niciodata si incepe practic totul cu o dezamagire. Cine are posibilitatea (curaj, potenta financiara, parinti intelegatori) va renunta la acel drum si se va indrepta spre unul nou.
Insa cei care nu au aceste posibilitati? Raman agatati de un vis ce s-a spulberat, vor lucra (dar mai sigur nu) intr-un domeniu pe care nu-l plac si se vor multumi cu mediocritatea.
Cam asta e situatia la nivelul tinerilor de azi. Iar daca e sa gasim o vina, o cautam in curtea sistemului de invatamant, care are mii de profesori bine pragatiti dar foarte putini dascali.
Daca vrem sa se schimbe ceva in tara in care traim,  sistemul educational trebuie primul reformat. Avem nevoie de oameni la catedra care sa vada dincolo de materia pe care o predau, sa patrunda in mintea tanarului pentru a-i vedea capacitatile, afinitatile, sperantele si dorintele. Sa-i indrume pentru a alege calea cea mai buna pentru ei. Exista tineri care au facut o anumita facultate pentru ca asa au vrut parintii. De ce? Aici cu siguranta e vorba de orgoliul parintilor si nu de interesul tanarului. Si ce se va intampla cu ei in viitor? Au pornit cu o dezamagire. Poate au puterea de a o lua de la capat, dar au pierdut niste ani.
Dascalii trebuie sa-si analizeze elevii. Sa aiba curajul de a discuta cu ei si de a-i ajuta sa se regaseasca.
Pentru a reusi in viata, conditia necesara este sa faci ceea ce iti place. 
Aici scoala, parintii trebuie sa gaseasca raspunsuri. Ce ii place tanarului? Ce il incita si-i straneste curiozitatea si pasiunea? Ce il face sa fie fericit si capabil sa lupte pentru a reusi?
De cele mai multe ori tinerii nici nu-si dau seama de potentialul lor. Pentru ca scoala si parintii nu gasesc drumul spre  scanteia care-l poate propulsa spre succes. 
E nevoie de consiliere, de psihologie pentru a descoperi cristalul din mintea fiecarui om.
Am auzit parinti spunand… Nu inteleg de ce este nemultumit. L-am lasat sa aleaga ce vrea. Nu i-am impus o anumita facultate. Si totusi tanarul nu-si gaseste locul in acel mediu pe care l-a ales. L-a ales insa influentat de moda, cercuri de prieteni, nivelul de cunoastere limitat la orasul din care face parte. Nu a incercat nimeni sa-i descopere potentialul, care poate fi ascuns foarte adanc, nu a avut nimeni timp sa observe preocuparile banale, dar care pot fi un indiciu pentru viitor, nu a avut nimeni timp sa patrunda dincolo de  zambetul atotstiutor  al tinerilor de azi.
Insa daca ne dorim un viitor bun pentru aceasta tara, cred ca aici trebuie sa facem schimbari, in primul rand.

Cafeaua de dimineata

E duminica, deci e cafeaua cu frisca de la  LA Rosa.
Dar e o dimineata dupa o noapte agitata de ganduri si idei. Si foarte multe intrebari.
Sunt carti care au darul de a te trimite in lumea incertitudinilor. Aceea lume in care albul nu e ceea ce pare a fi, in care alte culori parca nu respecta minunatul ROGVAIV.
In lumea asta ma aflu de ceva timp din cauza cartilor doctorului Brian Wiess.
L-am descoperit in paginile profesorului Dumitru Constantin Dulcan, citat destul de des, conferindu-i o incredere ce m-a facut curioasa.
Cine e Brian Wiess?
Cu siguranta o cautare pe Goole va poate oferi mult mai multe informatii decat o pot face eu. E medic psihiatru, seful catedrei de Psihiatrie la o Universitate din SUA si a publicat o serie de carti despre … vieti trecute si viitoare.
Nu e SF. Cel putin asa sustine el, iar pentru a ne convinge prezinta relatarile pacientilor pe care i-a tratat.
Despre reincarnare a vorbit si inca mai vorbeste cultura asiatica, dar pentru un european nascut si crescut in alte percepte e destul de greu de digerat.
Citind cartile doctorul Wiess, nu pot sa nu fac legatura intre religia hindusa (pe care am studiat-o, superficial, recunosc, cu ceva timp in urma) si ideile pe care le intalnesc acum.
Avem o singura viata, sau ne reincarnam de n… ori, pana atingem acea perfectiune a spiritului evoluat?
Indienii cred fara tagada ca fiecare nastere e precedata de o moarte si de o noua nastere. Un singur suflet, mai multe trupuri (titlul unei carti a dr. Wiess) .
In situatia aceasta, de reincarnare continua, ce suntem de fapt? 
Universul este de fapt un balon imens de energie, generator de suflete care locuiesc in dimensiuni diferite?  Si daca da, cate dimensiuni exista? Si cum ne alegem dimensiunea fiecarui timp existential? Cei pe care-i citeaza Wiess (pacientii lui) spun ca alegerea se face in functie de lectiile pe care le avem de invatat. Dar de ce nu suntem constienti de ceea ce trebuie sa invatam?  De ce ni s-a  acordat liberul arbitru, daca atunci cand ajungem o la o rascruce de drumuri nu facem intotdeauna alegerea corecta? Si daca am luat-o pe drumul gresit, e musai sa ne intoarcem? Ei spun ca da, pentru ca nu ne-am invatat lectia, nu am evoluat si ca atare mai e nevoie de un supliciu pamantean. Si daca pe Pamant e iadul, in alte dimensiuni e doar raiul? Si de ce aceasta condamnare? Pentru ca asa pare.
Procedeul de hipnoza transpersonala, spune el, te poate duce, prin hipnoza in vietile anterioare sau chiar in cele viitoare.
Citesc marturiile celor care i-au fost pacienti si am un sentiment de teama amestecat cu o curiozitate imensa. Oare nu te sperii in momentul in care , sub hipnoza, iti vezi trupul cuprins de flacarile unui rug, sau strapuns de gloante in timpul unui vechi razboi?
In ce fel e afectat EU-ul prezent de aceste amintiri (sau doar imaginatii ale creierului)?  Ai putea trai stiind ca intr-o viata anterioara ai fost criminal in serie, sau tiran notoriu, sau un sclav al culturilor de bumbac?
Biblia spune… ” Crede si nu cerceta!” De ce? Pentru ca s-ar putea sa nu-ti placa ce descoperi? Sau pentru ca odata ce ai trecut intr-o alta dimensiune (cea a sufletelor) trebuie sa te lepezi de cele ramase in trecut? 
Oare se aplica regula… trecutul e trecut, viitorul e ceva incert, ramane doar prezentul ca fiind palpabil?

Vecinii

Ceea ce se intampla la o aruncatura de bat peste Dunare, nu e bine deloc. De fapt, asa cum am mai spus, toate crizele economice din istoria acestei lumi (cea cunoscuta binenteles) au luat sfarsit printr-un razboi. E necesar sa se cheltuie miliarde pentru inarmare, mobilizare de trupe, echipament sofisticat, care au ca efect “secundar”pierdera a zeci de mii de vieti omenesti.

Nu am invatat nimic din istorie si se pare ca nici nu vom invata vreodata.

Citesc declaratiile beligerante ale Rusiei si SUA, care parca joaca popice cu… cuvintele. Insa mi-e teama ca nu se vor rezuma doar la atat. Orgoliul si mandria ambelor tabere este foarte mare. Aproape cat doua continente intregi.

Situatia devine din ce in ce mai grava. Intotdeauna s-a spus ca jocurile se fac la nivel inalt, iar noi, cei obisnuiti, nu putem fi decat observatori sau… carne de tun. De ce?

Oare ce ne-ar trebui ca sa ne impunem vointa? Ce ar trebui sa facem, pentru a determina acesti jucatori de nivel inalt sa tina cont si de parerea celor multi si umili? Cum ar trebui sa declaram fraza NU RAZBOI! pentru a fi inteleasa si acceptata?

Daca doi oameni nu se inteleg, ei recurg la mediere. Folosesc un cadru legal sau nu, poate ii ajuta prietenii, sau gasesc solutii salvatoare in evenimente apropiate. Insa, de cele mai multe ori nu se iau la bataie. Raman  doar la nivelul declaratiilor si a injuriilor.

Eh, problema se schimba cand e vorba de bani, foarte multi bani, sfere de influenta si orgolii.

De fapt am senzatia ca marile puteri ale lumii folosesc razboiul doar ca pretext. Pretext pentru a iesi din crizele economice ce ne-au bantuit, de a aduce haosul pentru a dezbina, de a schimba lumea dupa bunul plac (a se citi interese).

Oare chiar sa fi avut dreptate, un parinte care inainte de moarte i-a spus unei maicute, ca peste cateva luni urmeaza urgia? :(

IMG_9800-2

Generatia fara Facebook

Un reportaj de la TV mi-a amintit de telefoanele vremurilor trecute.
Aveam un telefon alb, mare, cu un cerc rotativ pe care erau trecute numerele. Si receptorul era pe masura, iar locul lui era pe o masuta speciala in hol. Avea un fir destul de lung, pentru ca atunci cand vorbeam cu prietenele sa-l pot lua la mine in camera.
Si a sunat aducand vesti bune, dar si vesti triste. Insa era puntea de legatura intre 2 lumi. Exista un serviciu telefonic pe care-l apelai daca: doreai sa fi trezit la o anumita ora, sau doreai sa faci o comanda telefonica, sau pentru a afla ora exacta. Apelam robotul, iar o voce feminina, iti spunea ora.
Apoi, telefoanele alea mari, plasate in cabine telefonice pe strada, sau aliniate in zona postei indiferent de oras. Erau cu fise si ca sa putem vorbi, mai ales in timpul facultatii, parcurgeam ceva drum pana  le gaseam .
Nu aveam internet, dar aveam biblioteci si sali de lectura, aveam grupuri de prieteni cu care mergeam la cofetarie sau seratele studentesti.
Nu aveam telefoane mobile, insa nu uitam sa-i sunam pe parinti (nu numai ca sa cerem bani), pe prietenii ramasi acasa, sau pe cei noi plecati prin alte parti.
Nu aveam FB, dar aveam parcuri si faleze prin care ne plimbam seara , teatre si cinematografe si mai ales libertatea de a explora.
Nu aveam Wikipedia, sau Google, insa aveam dictionare si timp de rascolit printre paginile albe ale cartilor din biblioteci.
Nu aveam masini personale. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreun coleg de studentie cu masina proprie. Alergam ca nebunii la trenuri, autobuze, vapoare, incarcati cu bagaje la plecare  dar si la intoarcere.
Dar toate astea nu contau. Pentru ca tineretea noastra a insemnat dorinta si exuberanta, vise si sperante. Si lupta, cu fiecare secunda avand ca scut dorinta de a realiza ceva.
Nu am avut FB, dar am folosit clipele libere pentru a comunica cu cei apropiati. Am avut insa wireless . Mai ales in perioada sesiunilor. :) Si o supersitie generalizata. De a arunca borcane goale pe fereastra pentru a avea noroc la examenul de a doua zi. :)

Rasfat

Duminica dimineata.
Mohorata zi , ploua marunt dar destul de insistent si suficient ca sa te mureze. Parca e toamna. O toamna din aia prelunga care se va termina poate doar in vise si sperante.
Fiind duminica dimineata e ziua de rasfat. Nu prea mult. O cafea cu frisca la  LaRosa.
Azi localul e  gol. De obicei  cei matinali ca noi sunt cativa taximetristi, care isi incep ziua la o vorba de cafea. Dar azi… probabil vremea e devina. Nu merge nici televizorul, insa chiar si asa, tot imi place. E o atmosfera intima.  Poate creata de culoarea lemnului ce predomina, sau de tablourile cu iz frantuzesc ce par dintr-o alta epoca.
Imi place sa ma rasfat. Si sunt cateva locuri in care ma simt cu adevarat bine. S-au lipit de sufletul meu si poate fara un motiv anume.  Asa este Mon Jardin de la Mahmudia si… La Rosa.
Si nu vad ceva rau in a te rasfata (in ciuda carcotasilor). A face ceva ce-ti place, a merge intr-un loc care iti bucura ochii si inima, ofera acea liniste si destindere de care avem nevoie. Cunosc persoane care stramba din nas. De ce sa cheltui banii pe cafea cu frisca, cand pot sa mi-o prepar si singur? Nu-i judec. Dar le expun punctul meu de vedere, un pic diferit de al lor.
Cafeaua pot sa mi-o fac singura. Frisca o cumpar sau o prepar in cateva minute. Insa, oricat de bine ar fi acasa, uneori simt nevoia sa vad si alta lume. Alte interioare, alti oameni. Ma bucur sa fiu servita si le multumesc cu un zambet celor care o fac.
Ma uit in jur si simt pulsul unei mici comunitati. Oamenii inca socializeaza. Chiar daca primul lucru, dupa ce se aseaza pe scaun este sa butoneze mobilul.  Discuta, rad (intre timp au mai aparut si alte persoane in local), isi spun pasurile, negociaza sau pur si simplu se bucura de aceasta zi de weekend.
Lumea cred ca ar fi mult mai buna, daca ne-am gasi timp sa facem si altceva. Sa ne rasfatam, sa radem, sa socializam.

O viata frumoasa

Poate fi lunga sau scurta. Stim doar ca este si cat a fost .  Habar nu avem si cat va fi. Pentru ca singurul lucru la care avem acces  este trecutul si prezentul.
Mare belea trecutul asta. Natura care ne-a zamislit a uitat ceva.  In softul creatiei trebuia inclus si programul de stergere a memoriei depozitara a lucrurilor neplacute. Ne-ar fi usurat mult viata.
Ca avem un drum si o tinta in asta lume, e o alta poveste. Avem insa cu totii dreptul la o viata frumoasa. Si ce inseamna frumoasa?
Fiecare  poate defini  ideea de frumusete dupa cum il duce mintea.
Eu zic insa ca viata frumoasa depinde de cateva lucruri:
– sa faci ceea ce iti place.
O conditie esentiala si destul de greu realizabila (din cauza dusmanului propriu) in zilele noastre
– sa accepti ideea ca a trai simplu iti ofera timpul necesar de a fi tu cu tine insuti.
– sa privesti, sa inveti de la natura
– sa ai curajul sa-i dai  cu flit parazitului care-l porti pemanent in carca: STRESUL
Daca ai curajul sa opresti cateva minute tavalugul ideeilor, a problemelor, a necazurilor si sa ramai doar Tu cuTine vei descoperi un lucru nasol. Stresul este unicul tau dusman. Restul problemelor provin de aici, se amplifica si cresc antrenand tot in miscare.
Ne stresam atat pentru lucruri mari cat si pentru lucruri mici. Lucruri care chiar nu conteaza.
Ne stream ca nu avem bani. (No.1). (Destui sau deloc). Am vazut oameni care zambesc din toata inima , desi le flutura vantul prin buzunare. V-ati intrebat cum e posibil? Si am convingerea ca acei oameni traiesc mult mai mult decat cei care detin conturi grase in banca.
Ne stresam ca nu avem locuri de munca. Pardon. Cred ca corect ar fi sa spunem, ne stresam ca nu primim jobul visat cu salariul visat.
Ne stresam ca X sau Y are mai mult decat noi, il invidiem, ii cotrobaim prin cuvinte si gesturi. Si cine sufera? El? Nu… tot noi, adaugand inca o cocoasa la bulgarul dusmanos din spatele existentei noastre.
Ne streasam ca odraslele nu ajung ceea ce vrem, nu implinesc visurile la care ne-am conectat (noi, nu ei) in n ani de existenta. Copiii au propriul lor destin. Uneori trebuie sa-i lasam sa invete din greseli. Datoria noastra este sa-i educam, sa le aratam drumul, sa-i sprijinim cand au nevoie, dar… sa ne dam de-o parte in fata deciziilor . Numai in acest fel vor deveni constienti de importanta si calitatea deciziilor.
Sanatatea e o problema. Abia acum vorbim de un stres adevarat.  Putem avea visurile de pe lume, insa daca sanatatea ridica o bariera in calea lor, totul e in zadar. Si astfel ajungem in punctul in care toate elementele de stres de mai sus nu mai conteaza.
Cercul s-a inchis. Vicios cerc.
De aceea va intreb? Care e scopul stresului? Daca stim ca orice drum am parcurge, insotiti de stres, are ca finalitate probleme de sanatate, de ce il mai facem? De ce alegem deliberat sa ne facem rau?
Nu e mai bine sa radem, sa ignoram anumite momente, sa renuntam la ideea ca putem avea control asupra la tot ?
O batrana care a trait pana la 122 de ani, spunea: ” Nu mi-am facut niciodata griji asupra problemelor la care nu am control. Toate se randuiesc mai devreme sau mai tarziu asa cum trebuie. ”

IMG_6268

Regina Buburuza

E bine să laşi în urma ta şi altceva în afară de un schelete

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

un blog despre sanatate, educatie, lectura, stil de viata sanatos

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1,307 other followers

%d bloggers like this: