Doar…iubirea

Iubire… un cuvant ce pare depasit in vremurile noastre. Sau care a reusit sa imbrace diferite forme lipsite de esenta si continuitate.
Dar, desi de cele mai multe ori nu se recunoaste, se tanjeste dupa ea inca din momentul in care se fac primii pasi pe lume. Este cautata in parinti, in rude, in ceilalti.
Uneori este gasita, alteori nu. Si cum fiecare existenta este o lectie din care trebuie sa invatam ceva, repetarea greselilor nu poate face decat rau.
Oare acele suflete, care au fost private de iubirea unei familii, nu au simtit importanta ei? Nu au inteles ca a repeta acelasi scenariu in propria familie, e un rau care se perpetueaza?
Daca parintii nu te-au iubit si respectat, te-ai simtit bine? Daca parintii nu ti-au fost aproape atunci cand ai simtit durerea neputintei sau deruta incertitudinii, a fost un moment de bucurie? Daca nu ai avut cu cine sa impartasesti bucuria si tristetea clipelor tale, ai jubilat?
Daca ai obtinut succese si nu a avut cine sa te felicite si sa-ti spuna ca e mandru de tine, te-ai simtit implinit?
Eu cred ca la toate aceste intrebari, raspunsul tau, este un NU cat se poate de mare.
Dar se pare ca uneori nu invatam nimic din suferinta trecutului.
Poate undeva pe parcurs, iubirea este pusa la incercare. Poate s-au facut greseli, sau a gresit chiar cel care ne e aproape. Sau au fost clipe in care egoistul Eu a incercat sa preia controlul. Sau poate chiar s-a dat curs ispitei, acceptand ideea ca nu e dragostea mult visata.
Dar cine poate garanta ca o noua dragoste este cea eterna?
Iubirea inseamna in primul rand respect. Dar ca sa primesti trebuie sa si dai.
Iubirea inseamna rabdare. Atat pentru greselile tale cat si pentru ale celor apropiati.
Iubirea inseamna cooperare. Pentru a depasi momentele grele, pentru a merge pe drumul ales atunci cand ai simtit ca inima a capatat aripi.
Iubirea inseamna liniste. Cea de care ai nevoie dupa o zi agitata la job.
Iubirea inseamna  conversatie. Despre ce simti ca nu e bine, despre asteptari, clipe pierdute sau vise comune.
Iubirea inseamna intelegere. Pentru ca nimeni nu e perfect, iar modelarea partenerului presupune in primul rand analiza propriei constiinte.
Iubirea inseamna lupta. Pentru tine si cei apropiati,  deoarece lumea ta e singura care conteaza si care iti e aproape la bine si la rau.
Iubirea inseamna grija.  Pentru ca nimeni in lumea asta nu stie mai bine decat tine ce se ascunde in spatele usii, cum poti sa razi din toata inima sau sa plangi pana simti ca-ti crapa sufletul.
Iubirea inseamna acceptare. Pentru ca asa cum tu ai propria personalitate si cei alaturi de care pasesti, au felul lor de-a fi.
Iubirea inseamna analiza. Si recunoasterea greselilor, fara a incerca sa arunci la cosul de gunoi sentimentele celui apropiat. Dar mai ales, fara a-l culpabiliza deliberat pe cel care crezi ca e mai vinovat decat tine.
Si lista poate continua, pentru ca uneori acei fluturi ce-ti zburda prin stomac la prima intalnire, isi iau zborul la un moment dat.
Atunci insa iubirea devine intelepciune, maturitate si responsabilitate. Abia acum iubirea este cea adevarata.

Trecut versus prezent

Trecut pentru cei din generatia mea inseamna cativa ani de comunism, lipsa religiei din scoala, filme vazute la cinema pe abonament, cozi care se formau la 4 dimineata, pentru lapte, branza iaurt, paine, butelii, napolitane si eugenii stranse in cutii de prin noiembrie pana la craciun, amintirea unor stelute de ciocolata pentru pomul de craciun, apoi… lupte, vesti ca se trage, anunturi de revolutie si despre teroristi la TV-ul de cele mai multe ori alb negru.
Trecut inseamna insa si multe carti, pachete cadou in care se ascundea si o carte interesanta alaturi de umpluturi si multa ambitie. Ambitia de a termina o facultate, de a-ti indeplini visele, chiar si in timpurile alea restrictive.
A sosit prezentul la cativa ani buni dupa acele vesti revolutionare de la TV, de la imaginea tancului vazut pentru prima data live pe strazile Galatiului, de la mitingurile de protest din fata si din interiorul Universitatii, de la speranta ca lucrurile se vor schimba in bine.
S-au schimbat?
Un pesimist ar spune, nu. Oamenii o duc rau. Am modelat stitlul occidental la care am visat zeci de ani, la felul de a fi al romanului, punand accent pe influenta banilor, pe resortul declansator pe care acestia il au, pe eliminarea frustrarii de a nu avea printr-o dorinta acerba de Acum. In acest moment. trebuie sa am totul. Iar modul cum il am nu conteaza.
Un optimist, ar ezita insa inainte de a spune nu. Poate nu ar fi nici un Da in gura mare, dar s-ar gandi in primul rand la cantitatea de informatie la care avem porti deschise. Avem acces aproape la tot, insa s-a pierdut ambitia. S-au pierdut valorile si modelele pe care candva noi visam sa le urmam. Din acest motiv a disparut si credinta oamenilor in forta si puterea lor.
In prezent oamenii se lasa dusi de valul dorintelor. Se modeleaza dupa cum cere societatea in care traiesc in loc sa impuna societatii sa se modeleze dupa cum vor ei.
O mana de oameni dicteaza, dar o fac prin prisma conturilor din banca, a propriilor interese, a sistemului pe care l-au adaptat nevoilor personale.
Pe vremuri, noi am invatat sa avem incredere in noi. Sa luptam pentru ceea ce dorim si de multe ori nu era vorba de bani.
Acum, suntem invatati sa ne incredem in altii, sa luptam pentru ei in speranta unui miracol si pentru noi.
Dar lucrurile nu sunt in acest fel randuite.
Fiecare om are o putere fantastica. O puteti vedea la lucru in momentele de criza. Daca am invata sa folosim aceasta putere pentru a duce o viata mai buna, pentru a-i ajuta pe cei care inca nu sunt constienti de acest lucru, pentru a crede ca oricine are dreptul de a fi stapan pe propria viata si nu de a fi sclavul vietii altora, atunci am putea bifa unul din castigurile fantastice dobandite dupa revolutie.

Nu crede dar cerceteaza

Din cand in cand imi amintesc perceptul biblic, Crede si nu Cerceta.
Si mereu ma lovesc de un non sens.
De ce sa cred si sa nu cercetez?
Mintea umana a fost astfel conceputa incat sa exploreze. Sa fie permanent nelinistita si cautatoare.
Si in urma acestor explorari, a ajuns la convingerea ca poate crede. Tocmai pentru ca a cercetat, a analizat, a cules informatii din mai multe surse, a ajuns sa-si faca o parere si sa traga o concluzie.
Viata nu e roza. Mai tot timpul are tendinta de a imbraca haine cenusii. Dar principalii vinovati pentru ca adopta acest stil, suntem noi.
Vrem din ce in ce mai mult, fara a oferi aproape nimic.
Vrem dragoste dar oferim ura.
Vrem pace, insa in minte facem planuri de razboi.
Vrem liniste, insa nu ezitam sa tulburam apele celor din jur.
Vrem tihna, insa ne agitam inutil pentru lucruri lipsite de importanta.
Vrem cer cu stele, dar suntem prea ocupati pentru a-l privi si ne ridicam capul doar pentru a vedea norii care-l acopera.
Vrem soare, insa iubim norii care acopera orizontul celor din jur, fara a ne gandi ca de fapt, cerul este al tuturor.
Vrem intelegere, dar ii privim cu superioritate pe cei care gresesc si ne bucuram chiar de chinul lor.
Vrem sa existe oameni care tin la noi, dar nu oferim decat zambete false.
Vrem sa fim iertati, dar uitam ca primim in schimb doar ceea ce oferim.
Vrem compasiune, dar trecem indiferenti pe langa cei de langa noi.
Vrem sa fim numiti oameni, insa de multe ori ne comportam mai rau decat animalele (animalele s-ar putea simti jignite pentru ca au fost folosite ca si grad de comparatie).
Omul e de fapt cel mai mare egoist. Intotdeauna ideile din mintea lui se invart in jurul cuvantului Vreau.
Poate ca atunci cand el isi va pierde din importanta, cand omul va crede cu adevarat pentru ca a cercetat cu inima si mintea deschisa, aceasta lume se va schimba.
Perceptul Biblic are poate o explicatie in contextul lumii in care a fost conceput. O lume arhaica, lipsita de nivelul de cunoastere si de posibilitatile de explorare de azi. Dar acum sunt alte vremuri, iar a cerceta inseamna a descoperi. Si a intelege unele legaturi si evenimente care nu mai pot fi atribuite intamplarii. Abia in momentul in care descoperi Eu-ul universal din spatele Eu-ului propriu poti sa vezi altfel lumea. Si sa o intelegi asa cum ar trebui de fapt.
De aceea poate ca perceptul ar trebui , in ziua de azi sa sufere niste modificari. Nu crede, dar cerceteaza. Iar atunci cand vei intelege, cu siguranta vei si crede. Pentru ca dovezile sunt fantastice. :)

Femei

Duminica dimineata, La Rosa, 8 martie 2015
Happy International Women Day
Cat de happy e aceasta zi, numai femeile pot sti. Sau poate barbatii din jurul lor?
De ce femeile par de pe o alta planeta decat barbatii? De ce uneori se isca razboi intre cele 2 contraste care se atrag?
Tocmai datorita echilibrului necesar in natura. Si oricat de plini de sine ar fi fiecare parte ar trebui sa recunoasca ca nu pot trai unul fara altul.
Cam ce ar trebui sa se stie despre femei?
Femeia e inger si diavol.
Femeia iubeste dar si uraste.
Femeia traieste din plin, dar are si clipe in care se simte pierduta.
Femeia e un trandafir, dar pe care cresc din loc in loc si spini.
Femeia are  personalitate, chiar daca de multe ori lasa impresia unui gol.
Femeia tace, dar uneori cuvintele ei pot ajunge pana in cer.
Femeia plange, insa cu rasul ei strapunge ziduri de netrecut.
Femeia traieste, alaturi de voi, dar moare in fiecare clipa in care simte ca dragostea lipseste.
Femeia e o papusa, dar care devine vie atunci cand inima ii este franta.
Femeia e o felina blanda, insa nu ezita sa se transforme intr-un animal feroce atunci cand este atacata.
Femeia crede… in ea, in voi, in viata, in iubire, in rasfat si in intelegere. Insa dupa clipe de dezamagire devine confuza.
Femeia iarta, pentru ca in inima ei este loc suficient pentru iubire. Dar atunci cand e preaplin,  spune stop.
In aceasta lume buna-rea a femeilor, dumneavoastra domnilor, aveti menirea de a alege cum vreti sa arate partenera perfecta. De voi depinde daca femeia e inger sau diavol. Intelepciune voastra ” modeleaza” sufletul femeii.
La multi ani femeilor din intreaga lume.

Echilibru

Exista zi si noapte, exista cald si frig, exista fata si spate, exista bine si rau.
Chiar si la nivelul naturii, prin tulburentele pe care le produce, poate provoca la un moment dat rau.
Dar totul se regenereaza.
Disparitia e temporara. Iar natura are grija sa compenseze ceea ce a pierdut.
Echilibrul.
Cred ca acesta este cuvantul care defineste totul in acest Univers.
Odata ce echilibrul va dispare, Universul in care existam noi, plantele, animalele, planetele, stelele si chiar galaxiile se vor topi in neant.
Viata noastra e marcata de urcusuri  si coborari. Ideea de inaltime (per ansamblu) sugereaza evolutie, dar aproape intotdeauna este insotita de cresterea ego-ului, de aparenta putere pe care ti-o da posibilitatea de ” a privi” oamenii de acolo de sus. Iar in acel moment, echilibrul se strica. Incepe, chiar daca cel implicat nu este constient, procesul de distrugere fizic sau psihic. Dezechilibrele nu creaza decat haos, iar Universului nu-i plac. Nu pentru ca are posibilitatea de a alege, ci pentru ca e una din regulile de baza ale existentei.
Atunci, oricat de inalt ar fi muntele pe care ne-am cocotat, primim o compensatie : cadere sau abandon fizic (boala).
Pentru unii e greu de inteles, mai ales pentru cei guvernati de ego.
La fel se intampla si in cazul unui handicap fizic. Natura ” stie” ca exista o pierdere. O poate repara sau ofera in schimb o compensatie. Oamenii au ajuns si ei la un anumit nivel de „reparare” a pierderilor corpului uman, fapt remarcabil si fantastic. Dar, niciodata nu vor putea concura cu natura ( acea fiinta, spirit, univers…sau cum doriti sa-i spuneti) pentru a contrabalansa.
Citind cartea dr. Murakami, am inteles inca odata ce ” masinarie” perfecta suntem. Daca intelegem sa respectam anumite reguli ( pentru ca pe baza lor functioneaza si intregul nostru) ne vom bucura de fiecare clipa, chiar si atunci cand suntem inconjurati de nori negri.
Corpul uman e un miracol. Pana la un anumit punct este adaptabil, dar legile de baza raman neschimbate. Iar atunci cand  il bombardam cu elemente nocive, chimicale care-i forteaza limitele, mediu nociv si toxic, el nu face decat sa incerce sa supravietuiasca pana la nivel celular. Dar celulele nu recunosc substantele nocive si atunci au loc mutatii, care genereaza de cele mai multe ori boli.
O informatie care m-a pus pe ganduri: carnea de porc contine altfel de proteine decat cele necesare corpului uman. Atunci cand mancam carne de porc, celulele noastre analizeaza informatiile chimice primite si produc enzime care sa provoace dizolvarea si recombinarea pentru a obtine proteina necesara corpului uman.
Oare , privit din acest unghi, carnea de porc nu e daunatoare organismului? Producerea enzimelor pentru a dizolva ceva ce e strain de corp, nu dauneaza? Cred ca da.
De fapt totul in jurul nostru este un miracol. Daca am putea sa tinem ochii larg deschisi, sa ne pastram curiozitatea de copil, sa nu percepem lumea doar la nivelul ego-ului, ne-ar fi mult mai bine. Noua si celor din jur.
De aceea la inceput de primavara, doamnelor si domnilor, va urez ECHILIBRU .

Confuzie

Stim cu totii in ce societate traim. Cand zicem hop, am scapat, o sa fie bine, se intampla ceva care da peste cap toate visele si sperantele noastre.
Iar la aceasta ora nici viitorul nu arata prea bine. Pentru ca e o confuzie generala in randul tinerilor. Sunt foarte putini dintre tinerii care absolv liceul , ce si-au trasat un tel, un drum pe care vor sa-l urmeze in viata.  Insa eu nu-i acuz nici pe ei si nici pe parinti.
Am observat ca la nivelul oraselor mici, telurile se vad altfel. E o tendinta spre IT, influentati probabil de noutate, oportunitati si mass-media care afirma ca sunt printre cele mai bine platite.
Pregatirea lor se axeaza pe acest tel,  fiind convinsi ca asta e ce vor. In momentul in care ajung insa la facultate intr-un oras mare, lucrurile se schimba. Apar alte oportunitati, zeci de oferte, alti oameni si alte contacte. Atunci, tanarul intelege ca nu e ceea ce vrea. Ca drumul ales nu il va multumi niciodata si incepe practic totul cu o dezamagire. Cine are posibilitatea (curaj, potenta financiara, parinti intelegatori) va renunta la acel drum si se va indrepta spre unul nou.
Insa cei care nu au aceste posibilitati? Raman agatati de un vis ce s-a spulberat, vor lucra (dar mai sigur nu) intr-un domeniu pe care nu-l plac si se vor multumi cu mediocritatea.
Cam asta e situatia la nivelul tinerilor de azi. Iar daca e sa gasim o vina, o cautam in curtea sistemului de invatamant, care are mii de profesori bine pragatiti dar foarte putini dascali.
Daca vrem sa se schimbe ceva in tara in care traim,  sistemul educational trebuie primul reformat. Avem nevoie de oameni la catedra care sa vada dincolo de materia pe care o predau, sa patrunda in mintea tanarului pentru a-i vedea capacitatile, afinitatile, sperantele si dorintele. Sa-i indrume pentru a alege calea cea mai buna pentru ei. Exista tineri care au facut o anumita facultate pentru ca asa au vrut parintii. De ce? Aici cu siguranta e vorba de orgoliul parintilor si nu de interesul tanarului. Si ce se va intampla cu ei in viitor? Au pornit cu o dezamagire. Poate au puterea de a o lua de la capat, dar au pierdut niste ani.
Dascalii trebuie sa-si analizeze elevii. Sa aiba curajul de a discuta cu ei si de a-i ajuta sa se regaseasca.
Pentru a reusi in viata, conditia necesara este sa faci ceea ce iti place. 
Aici scoala, parintii trebuie sa gaseasca raspunsuri. Ce ii place tanarului? Ce il incita si-i straneste curiozitatea si pasiunea? Ce il face sa fie fericit si capabil sa lupte pentru a reusi?
De cele mai multe ori tinerii nici nu-si dau seama de potentialul lor. Pentru ca scoala si parintii nu gasesc drumul spre  scanteia care-l poate propulsa spre succes. 
E nevoie de consiliere, de psihologie pentru a descoperi cristalul din mintea fiecarui om.
Am auzit parinti spunand… Nu inteleg de ce este nemultumit. L-am lasat sa aleaga ce vrea. Nu i-am impus o anumita facultate. Si totusi tanarul nu-si gaseste locul in acel mediu pe care l-a ales. L-a ales insa influentat de moda, cercuri de prieteni, nivelul de cunoastere limitat la orasul din care face parte. Nu a incercat nimeni sa-i descopere potentialul, care poate fi ascuns foarte adanc, nu a avut nimeni timp sa observe preocuparile banale, dar care pot fi un indiciu pentru viitor, nu a avut nimeni timp sa patrunda dincolo de  zambetul atotstiutor  al tinerilor de azi.
Insa daca ne dorim un viitor bun pentru aceasta tara, cred ca aici trebuie sa facem schimbari, in primul rand.

Cafeaua de dimineata

E duminica, deci e cafeaua cu frisca de la  LA Rosa.
Dar e o dimineata dupa o noapte agitata de ganduri si idei. Si foarte multe intrebari.
Sunt carti care au darul de a te trimite in lumea incertitudinilor. Aceea lume in care albul nu e ceea ce pare a fi, in care alte culori parca nu respecta minunatul ROGVAIV.
In lumea asta ma aflu de ceva timp din cauza cartilor doctorului Brian Wiess.
L-am descoperit in paginile profesorului Dumitru Constantin Dulcan, citat destul de des, conferindu-i o incredere ce m-a facut curioasa.
Cine e Brian Wiess?
Cu siguranta o cautare pe Goole va poate oferi mult mai multe informatii decat o pot face eu. E medic psihiatru, seful catedrei de Psihiatrie la o Universitate din SUA si a publicat o serie de carti despre … vieti trecute si viitoare.
Nu e SF. Cel putin asa sustine el, iar pentru a ne convinge prezinta relatarile pacientilor pe care i-a tratat.
Despre reincarnare a vorbit si inca mai vorbeste cultura asiatica, dar pentru un european nascut si crescut in alte percepte e destul de greu de digerat.
Citind cartile doctorul Wiess, nu pot sa nu fac legatura intre religia hindusa (pe care am studiat-o, superficial, recunosc, cu ceva timp in urma) si ideile pe care le intalnesc acum.
Avem o singura viata, sau ne reincarnam de n… ori, pana atingem acea perfectiune a spiritului evoluat?
Indienii cred fara tagada ca fiecare nastere e precedata de o moarte si de o noua nastere. Un singur suflet, mai multe trupuri (titlul unei carti a dr. Wiess) .
In situatia aceasta, de reincarnare continua, ce suntem de fapt? 
Universul este de fapt un balon imens de energie, generator de suflete care locuiesc in dimensiuni diferite?  Si daca da, cate dimensiuni exista? Si cum ne alegem dimensiunea fiecarui timp existential? Cei pe care-i citeaza Wiess (pacientii lui) spun ca alegerea se face in functie de lectiile pe care le avem de invatat. Dar de ce nu suntem constienti de ceea ce trebuie sa invatam?  De ce ni s-a  acordat liberul arbitru, daca atunci cand ajungem o la o rascruce de drumuri nu facem intotdeauna alegerea corecta? Si daca am luat-o pe drumul gresit, e musai sa ne intoarcem? Ei spun ca da, pentru ca nu ne-am invatat lectia, nu am evoluat si ca atare mai e nevoie de un supliciu pamantean. Si daca pe Pamant e iadul, in alte dimensiuni e doar raiul? Si de ce aceasta condamnare? Pentru ca asa pare.
Procedeul de hipnoza transpersonala, spune el, te poate duce, prin hipnoza in vietile anterioare sau chiar in cele viitoare.
Citesc marturiile celor care i-au fost pacienti si am un sentiment de teama amestecat cu o curiozitate imensa. Oare nu te sperii in momentul in care , sub hipnoza, iti vezi trupul cuprins de flacarile unui rug, sau strapuns de gloante in timpul unui vechi razboi?
In ce fel e afectat EU-ul prezent de aceste amintiri (sau doar imaginatii ale creierului)?  Ai putea trai stiind ca intr-o viata anterioara ai fost criminal in serie, sau tiran notoriu, sau un sclav al culturilor de bumbac?
Biblia spune… ” Crede si nu cerceta!” De ce? Pentru ca s-ar putea sa nu-ti placa ce descoperi? Sau pentru ca odata ce ai trecut intr-o alta dimensiune (cea a sufletelor) trebuie sa te lepezi de cele ramase in trecut? 
Oare se aplica regula… trecutul e trecut, viitorul e ceva incert, ramane doar prezentul ca fiind palpabil?

Regina Buburuza

E bine să laşi în urma ta şi altceva în afară de un schelete

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

un blog despre sanatate, educatie, lectura, stil de viata sanatos

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 1.309 other followers

%d bloggers like this: