Există suflete pereche?

Acest articol va fi puțin neobișnuit. Pentru că voi apela la o rugăminte.

Cu ceva timp în urmă am terminat de scris  cartea, Există suflete pereche. Dacă cele dinainte au avut o baza reala pe care s-au construit povești fantastice, ultima este inspirată din realitate. Din lumea noastră crudă în care uneori iubirea se pierde, iar durerea se cuibărește în cotloane adânci.

Rugămintea este adresată celor care pot răpi din timpul lor prețios câteva clipe pentru a citi. Voi publica aici un fragment. Și dacă voi credeți că această poveste își are locul printre cele din lumea noastră dureros de reală uneori, voi continua să caut o editură pentru publicarea ei. Nu neg că sunt dezamăgită. Cartea a fost trimisă la câteva edituri. De această dată m-am limitat numai la câteva, dar unele nici măcar nu au răspuns, o alta a ținut să precizeze că, deși cartea este extrem de interesantă, ei nu publică autori români.

Mai există și editurile unde poți publica prin finanțare proprie. Și suma nu este deloc una modică.

De aceea vă las pe voi, cei care mă urmăriți sau ați citit ce am scris până acum să decideți dacă vă doriți această carte. Dacă da, poate vom convinge editurile să se aplece și asupra oamenilor de lângă ei.

Vă mulțumesc.

Link fragment Există suflete pereche

 

Puterea exemplului

La început au fost prințesele. Din poveștile scrise, din desenele animate sau din micile scenete puse în practică de doamna educatoare. Și-mi doream să fiu precum ele: diafană, frumoasă, elegantă. De aceea îmi făceam rochii din cearceafurile mamei și mă ascundeam cât puteam de ochii ei. Dar clipa în care mă descoperea se finaliza întotdeauna cu: ”Ai să-mi rupi lenjeria de pat și vezi tu atunci”.

Apoi, odată cu adăugarea a câțiva ani, am schimbat prințesele pe oameni reali. L-am ales pe cel mai apropiat și am deschis ochii să-l privesc. Am văzut o soră mult mai mare, dar elegantă, cu rochii frumoase, cu un machiaj discret, mereu pe tocuri și cu părul aranjat conform modei vremurilor. Și într-o zi, m-am urcat pe tocurile ei fără să-mi pese că abia acopeream jumătate din talpa pantofului, am luat o rochie pe care am pus ochii cu mult timp în urmă, am strâns-o în talie cu un cordon, pentru că riscam să se scurgă de pe mine, mi-am umflat părul așa cum am văzut la idolul momentului și am plecat să mă plimb. Pe holul casei, că nu îndrăzneam să ies afară. Zgomotul tocurilor înfundat în mocheta de pe hol, îmi crea însă impresia că sunt om mare. Pentru că așa merg oamenii mari: cu capul sus, drepți, pe tocuri, eleganți și încrezători.

Intr-un an, mi-am făcut un catalog. Am liniat, am scris cu majuscule numele colegilor, am realizat și rubricile pentru disciplinele școlare și m-am așezat la biroul camerei mele.

” Dragi copii, să începem lecția.”

Și după aceste cuvinte , începeam să predau”.  Clasa mea era formată din păpuși , perne, ursuleții. Dar lecția se desfășura exact ca în clasa în care învățam eu. Dacă vorbeam calm și mângâiam o păpușă, era pentru că în acea zi doamna învățătoare ne-a zâmbit, ne-a mângâiat și ne-a iubit. Erau însă și zile în care păpușile stăteau cu palmele întinse pregătite să-și primească pedeapsa. O linie lungă din lemn, semăna întru-câtva cu instrumentul de corectare comportamentală a învățătoarei, biciuia aerul, căzând cu un zgomot sec pe mâna nemișcată a ”elevilor” indisciplinați. Furia mea era reală, dar lacrimile copiilor lipseau.

A venit rândul profesorilor de liceu, care au contribuit și ei la mica lume a exemplelor. Profesoara de engleză, a devenit idolul majorității fetelor. Și pentru a nu o dezamăgi, învățam. Ne întreceam în fraze și propoziții cât mai întortochiate și mai complicate doar ca să o impresionăm. Și nimic nu mai conta când ne zâmbea felicitându-ne pentru modul în care purtam o conversație în limba engleză.

Și astfel, încet, de-a lungul unei existențe alegem unul, două sau chiar mai multe exemple de viață.

Iar apoi, devenim noi înșine exemple. O grimasă a fiului meu mi-a amintit de un moment trecut în care eu am avut aceeași expresie. Poate a copiat-o inconștient, dar la momentul potrivit a apărut. Și nu mi-a plăcut.  De aceea cuvintele lui Mahatma Ghandi ” Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, are acum, odată cu trecerea anilor, o semnificație aparte.

Puterea exemplului cântărește greu. Uneori chiar mai greu decât cuvintele. Iar pentru a clădi o lume mai bună, liniștită, frumoasă, avem nevoie de exemple pe măsură. Dar cum noi suntem cei care populăm țara exemplelor, unde este necesară schimbarea?

Articol publicat in revista Seniorii Tulceni, iulie 2016

Tata și cărțile

 

Fiecare carte pe care o scriu îmi amintește de tata. Pentru că a fost primul meu cititor, critic și îndrumător. Îmi spunea. ” Scrie fata lui tata. Scrie, că tu legi cuvintele așa de frumos…”. Iar aprecierea venea de la un om dur, militar, cu ani de carieră în spate, pentru care cuvintele însemnau propoziții cu ordine.

Am scris, am visat, am tipărit, iar acum mă cufund în lumea poveștilor de viață.

Tata nu mai este demult lângă mine. Mi-aș fi dorit să-l am aproape la editarea cărților „A doua realitate”, pentru că în ultimii lui ani de viață, devenise interesat și înțelegător față de existența energetică a corpului uman. Mi-aș fi dorit să fie lângă mine, iar zâmbetul lui să-mi dea curajul de a vorbi la lansarea cărții „Al 8-lea kreisset” la Gaudeamus.

Mi-aș fi dorit să-i pun în mână, când va fi gata, noua carte „Suflete pereche” și să discutăm despre cum poate un om să facă față suferințelor, să meargă mai departe după trădări și umiliri.

Fizic nu se mai poate. Dar am convingerea, că de undeva din Universul măreț al sufletelor umane, el, tata, urmărește cum îi urmez îndemnul, cum scriu pentru că ador cuvintele, cum învăț să spun povești lăcrimând alături de oameni și suferințele lor.

Cartea Al 8-lea kreisset (editie tipărită) – poate fi comandată și pe acest blog.

Pe  email comandaocarte@yahoo.com, trimiteti adresa unde doriti sa fie expediata cartea, numarul de exemplare. In cel mai scurt timp va voi contacta pentru a confirma comanda .

 

IMG_7708-1

Dacă doriți să citiți pe calculator/ tabletă/ mobil/ eReader, ediția ebook a cărții Al 8-lea kreisset se găsește pe Amazon pe link-ul http://amzn.to/1Hzhmap

Ce este Al  8-lea kreisset? Puteți afla aici.

A doua realitate , triptic de 3 volume, nu mai este disponibilă în ediție tipărită. De aceea puteți citi primul volum (gratuit) aici

Al 2-lea si cel de-al 3-lea volum pot fi citite pe calculator/tableta/telefon eReader de pe Amazon pe link-urile urmatoare:

Volumul 1- Lumea mea – link http://amzn.to/1qoq1YM

Volumul 2 – Lumea lui Ral – link http://amzn.to/1tIfBQG

Volumul 3 – Secretul – link http://amzn.to/1lFd0Fw

De ce A doua realitate?  Pentru că este dincolo de realitatea noastră fizică, este lumea energiilor și a nivelurilor energetice, este puterea necunoscută oamenilor de a-și transforma viața în bine. Cateva impresii aici.

A doua realitate-vol 2-2

Dacă vă place limba engleză, puteți citi primul volum din A doua realitate (AnOther Reality – My world) pe calculator/tableta/eReader/ mobil, iar link-ul este http://amzn.to/1jhf7yI

Despre o carte și un cățel

Cu ceva timp în urmă, pe FB mi-a atras atenția o postare cu un cățel. Flocos, mic, nebunatic, dar mai ales cu papion.

Cum iubesc animalele la nebunie, am început să urmăresc postările lui TIC. Încet, am descoperit că în spatele năstrușnicului Tic se află doi oameni: Laura și Andrei.

Tot urmărindu-l și spionându-l pe Tic, o postare de-a stăpânei mi-a atras atenția. Oferea o carte gratis celor care cred că pot scrie câteva cuvinte despre ea. I-am dat link-ul blogului meu și am lăsat-o să decidă. Peste câteva zile, la poștă, pe numele meu a sosit cartea Domnul Tic și alte iubiri de pe Mușatini.

Domnul Tic este un cățel deosebit. În primul rând pentru că a găsit o fată plină de viață și idei, astfel încât să-l facă vedetă. Și e o adevărată stea,  are propria carte cu copertă cartonată și un scriitor la dispoziție. Mulți oameni au căței, dar câți scriu aventurile lor,  câți îi iubesc cu disperare încât să renunțe la propriile capricii pentru un …Tic?

Tic o are pe Laura și pe Andrei. Laura e fata cu grai dulce, care soarbe cu nesaț năzbâtiile năstrușnicului, care nu uită să pună în bagaje și un cadou pentru el, care deși pleacă și nu-l poate lua, îl simte și-l adoră necondiționat, care nu doarme, nu mănâncă dar mai ales nu cedează atunci când Tic se pierde. Scena regăsirii lor îți umple sufletul de candoare și iubire. Laura este fata care pleacă la plimbare cu Tic în coș, sau care aleargă printre copaci și frunze, printre anotimpuri și trăiri. Laura este fata care iese în pijama în fața blocului pentru că Tic are nevoile lui și are răbdare să-i arunce pietrele. Tic le adoră. Sunt jucăriile lui preferate.

” Domnul Tic a pierdut o piatră după pat, destul de adânc încât să nu o ajungă. Așa că s-a pus cu botul pe labe și așteaptă cuminte….Ce așteaptă, nu știu. Să leviteze până la el? ”

În jurul lui Tic, Laura a țesut povestea ei și a lui Andrei. Tic este partenerul lor, un suflet care le aduce bucurie, iar ei Laura și cu Andrei sunt tineri și frumoși.  ” El (Andrei) e în spiritul marilor plecări. Haidem, mergem acolo, dincolo, pe deal, ne întoarcem pe alt drum, dacă avem noroc ne și rătăcim….Dar numai alături de ea vrea, singur, capetele de lume își pierd sensul.”

Cartea Laurei Baban e plină de viață. Ea și cu cei din viața ei iubesc să trăiască. Iar în carte predomină senzația că se aude respirația lor , veselia răzbate printre pagini iar iubirea plutește printre cuvintele magice. Chiar și momentele triste, au partea lor de frumusețe. ” Când fața lumii e urâtă, mă revolt, niște amărâte de lacrimi se adună pe la tâmple și ies în stradă. ” Dar Tic este alături, aduce acea liniște și veselie pe care numai un companion o poate face. Parcă îl și aud ”Dă să le mușc pe viperele alea, ptiii, ce amare-s, ce negru le e sufletul. ”

Și v-am spus că Tic este vedetă. E făcut să i se ia interviuri la radio! Stă cuminte pe masa cu microfoane, stă cuminte la poze și se lasă iubit. Tic este o minune de cățel.

În carte descoperim iubirea, natura văzută prin ochii oamenilor care fac plimbări lungi cu bicicleta, dragostea pentru povești și munca lor pentru a ajunge la cititori. Andrei și Laura se completează perfect. Iar Tic este liantul.

Cartea Laurei Baban m-a făcut să râd așa cum nu am mai râs demult. Mi-a reamintit cât de frumoasă și simplă este viața, cum trăirile noastre pot însemna zâmbete, fericire chiar și printre lucrurile simple. Iar un cățel precum Tic, e o nestemată jucăușă care îți înseninează zilele. Și  sudează iubirea. De viață în primul rând.

Cartea aceasta, precum și volumul doi le găsiți aici: http://bit.ly/DomnulTic1si2.

Citiți-le și  îi veți iubi pe Tic, pe Laura și pe Andrei. Viața lor e descrisă în cuvinte simple, dar pline de candoarea iubirilor necondiționate.

Domnul Tic

 

 

Scenariu… sper fantezist

In contextul evenimentelor din ultima perioada (e vorba de cativa ani) se poate realiza un scenariu, care, sper din toata inima, sa fie doar al unui scriitor.
Acum cativa ani, SUA a atacat Irak-ul sub steagul ” democratiei si a drepturilor omului” fugarindu-l si apoi vanandu-l pe Sadam Husein. A urmat Primavara araba, cand o parte din statele implicate au dat jos conducatori si au trecut la revolutii si razboaie interne. Toate finantate tot de SUA , se sopteste pe dupa perdele. Pentru realizarea scopurilor, era nevoie de destabilizare, de haos si grupuri armate care sa realizeze acest lucru. Din nou, se sopteste ca grupurile au fost finantate de SUA. Dar la un moment dat, pare sa le fi scapat de sub control. Cum este cazul ISIS. Insa in scenariul meu, acest lucru este discutabil, pentru ca de fapt obiectivul SUA este altul. Si mult mai mare.  Destabilizarea zonelor, le-a permis un control indirect (sau direct?) prin finantari pentru armament.
Dar daca scopul principal este destabilizarea Europei?  Daca aceste grupari au ca tinta tarile care conduc Europa , care asigura motorul economiei eurpene si nu in ultimul rand acele tari care detin rezerve imporante de petrol? Cine detine petrol, conduce lumea.
Ce ar avea SUA de castigat de aici?
Suprematia pe plan mondial pe care, incet par sa o piarda. Rezervele lor de petrol s-au micsorat, iar acest lucru ii face sa piarda din putere.
Unde s-au indreptat grupurile de migranti?
Spre Franta, Anglia, Germania… tari care  constituie  motorul Europei economice.  O destabilizare aici ar duce la prabusirea tuturor statelor europene, la un haos economic, iar pana la un razboi de fapt ramane doar un pas.
Spre tarile nordice, care detin rezerve importante de petrol. Haosul aici, le-ar permite recastigarea statutului de lider mondial.
Intotdeauna SUA a fost vazuta ca un salvator. Si ce salvator mai bun ar avea Eurpoa, invadata de teroristi, decat un SUA modern, gata sa apere ” democratia”?
Asa cum am mai spus, istoria ne arata ca orice criza economica a fost urmata de un razboi. SUA are nevoie de un razboi pentru a-si reveni economic. Si pentru a-si recapatat statutul de lider.
Sper sa fie doar un simplu scenariu al unui scriitor cu imaginatie (:)), dar in lumea asta mare se intampla prea multe lucruri, care se leaga al naibii de bine.

De unde iubirea?

Aseară am fost în Piața civică a orașului. De fapt am fost și seara trecută, dar ieri mi-a permis timpul să stau mai mult. În jurul altarului construit în memoria celor arși  în clubul Colectiv erau adunați tineri. În grupuri răzlețe, așteptând parcă un semnal discret pentru a se încolona. Predominau tinerii, în timp ce oamenii mai în vârstă îi studiau de la distanță.

Se aprind încă lumânări, se ține un moment de reculegere și se face semnul crucii în speranța că sufletele celor plecați prea devreme și nedrept se vor odihni în pace, iar tragedia nu se va mai repeta.

O femeie de vârsta a doua s-a apropiat discret si m-a întrebat timid. ” Și în seara asta este miting? ” I-am privit zâmbetul și am citit în spatele lui speranța. Venise pregătită să participe.

Poate e revoluția tinerilor, a Facebook-ului cum a fost denumită, dar cu certitudine este și revoluția maturilor care au acumulat multe, prea multe nemulțumiri.  Tinerii au aripi, dar au învățat să-i ridice și pe cei căzuți, să le dea o mână de ajutor să meargă mai departe. Și mă întreb de unde au primit aceste lecții? Societatea oferită de noi este obtuză, egoistă și coruptă. Dar tinerii noștri sunt frumoși și buni. Tinerii noștri au omenia în sânge, dragostea în minte și speranța în aripi.

De aceea le pasă. Poate de aceea nu se gândesc să plece afară. Vor o țară a lor, care să-i iubească și să le ofere pace, liniște și respect. Nu se vor pribegi. Vor casa și familia lor în patria în care s-au născut.

Generația revoluției de la 1989 nu a avut răbdare să construiască. A preferat să plece pe alte meleaguri, răpuși de sărăcie și nevoi. Și poate amăgiți de mirosul banilor. Într-un fel au dezertat. Au părăsit familii, case și speranțe. Au bătut la porți străine, au muncit pentru alții și au sperat că cei de acasă se vor mulțumi cu banii trimiși. Dar dragostea? Generația care a urmat i-a simțit lipsa din plin.

Tinerii au înțeles că niciodată munții de bani nu vor înlocui dragostea. Că au nevoie de fericire aici, între hotarele unei țări frumoase, dar rânduită prost. Au simțit deznădejdea singurătății și nu vor să o perpetueze. Nu-și doresc aceeași viață pentru copiii lor. Nu vor să plece, să fie sclavi pe alte meleaguri și să tânjească amăgindu-se că va veni vremea întoarcerii.

Iar această dură lecție le-a dat curajul să lupte și le-a întărit iubirea. Au o țară. De ce s-o caute prin alte lumi?

Vă admir și vă iubesc, tineri frumoși!

Catre noua generatie

Dupa 3 zile de doliu national nu poti decat sa fii obosit.  Survine pe un fond al dezamagirilor, al neputintei pentru un sistem care a uitat sa lucreze pentru oameni.
Nu cunosc pe nimeni dintre cei afectati de incendiul din clubul Colectiv. Insa acest lucru nu a diminuat durerea si groaza ca in Romania anului 2015 se poate intampla asa ceva.
Baiatul meu merge in cluburi. Nu pentru a se distra. Pentru ca el singur,  la o varsta apropiata de majorat a decis sa faca din pasiune un job. De aceea, fiecare relatare din acel club al mortii m-a ingrozit. Se putea intampla oriunde. Se putea intampla oricui.  Si nu este corect.
Nu este corect sa mai acceptam incompetenta si lipsa de implicare civica.
Nu este corect sa acceptam zicala ” Fiecare si le stie pe ale lui!”
Nu este corect sa fugim dupa bani cu orice pret, indiferent de problemele ce pot aparea.
Nu este corect sa ascundem gunoiul sub pres, in speranta ca nu-l va vedea nimeni.
Nu este corect sa ne multumim cu franturi. Avem dreptul la viata si la apararea ei.
Nu este corect sa inchidem ochii in fata celor care se bat cu pumnul in piept ca fac legile si le respecta dupa cum vor.
Nu este corect sa speculam slabiciunile unora, sa le folosim si sa-i exploatam.
Nu este corect sa ne acceptam soarta intr-o lume nedreapta.
Noi, cei maturi la aceasta data, se pare ca am construit o societate stramba. Veniti din comunism, am preluat un capitalism subred si lipsit de valori. Ne-am pierdut cumva pe drum.
Dar voi, cei tineri, aveti dreptul sa intindenti mana si degetul aratator spre neregulile societatii. Sa scoateti raul din inima si sufletul oamenilor. Sa ne mustrati pentru greselile facute, sa ne aratati calea spre … acel lucru bine facut.
Voi puteti schimba totul. Va puteti crea tara pe care o doriti, in care  RESPECTUL  sa fie litera de lege. 
Daca noi, cei maturi, am uitat multe lucruri, atrageti-ne atentia. Luati-ne de maneca, smuciti-ne, mustrati-ne si chiar puteti sa ne certati.  Nu ne-am dorit ca lucrurile sa ajunga aici, dar nici nu ne-am implicat suficient ca sa le preintampinam.
A sosit vremea ca cei tineri sa-i invete ceva pe cei batrani. A sosit vremea, stimata generatie matura, sa ne plecam capul in fata tinerilor care au destul de multe sa ne invete, care au studiat in scoala vietii mult mai multe decat noi.

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton

%d blogeri au apreciat asta: