Nu mai merge și așa

 

Expresia ” Lasă că merge și așa” nu știu de unde vine. Poate din comunism sau poate dintr-o democrație ce se târâie, încă prin gropi și cratere eterne. Este însă, după părerea mea, expresia care face cel mai mult rău României.

În ultimul articol publicat pe blogul meu cu De toate pentru toți, am promis o pagină specială intervenției chirurgicale făcute cu 2 săptămâni în urmă la Brașov, în Campusul Medical Regina Maria. Nu o fac pentru a le face reclamă (deși o merită din plin). Vă povestesc doar pentru a înțelege că în România în care trăim există 2 lumi. O lume normală, plină de respect și grijă față de pacient și lumea opusă, axată (oare de ce?) în special în zona Dobrogea, Moldova și  chiar București, în care pacientul este o persoană care deranjează.

De la Tulcea la Brașov este o distanță măsurată îm km, destul de mare.  Și totuși, cum am ajuns acolo?

Pentru problema mea de sănătate am căutat soluții mai întâi local, la medicii din Tulcea. Este vorba de câțiva ani, timp în care tratamentele aplicate de ei nu au avut succes, sau a fost doar parțial, problema revenind. Am aplelat apoi la vecinul de la sud (Constanța).  ”Nu-i nimic grav, dacă vreți să vă operați ne anunțați și facem o programare”, mi s-a spus. Dar precizez că nici unul dintre medicii consultați nu a cerut vreun set de analize ca să depisteze problema.

În acel moment am înțeles că trebuie să plec în altă parte, iar doi oameni cu inimi cât un munte (mulțumesc Rodica și Simona) m-au îndrumat spre Regina Maria Brașov.

2 luni a durat până am primit răspuns la cererea de programare. În toată această perioadă m-am gândit că ori sunt foarte aglomerați, ori nu acordă importanța cuvenită cererilor de programare făcute online. Gândire generată de sistemul pe care îl cunoșteam din Tulcea, când ai nevoie de cel puțin o lună ca să ajungi la un medic specialist.

A urmat perioada plimbărilor la Brașov. După prima consultație, medicul a recomandat un set de analize pentru a vedea cauza. Unele probe au fost recoltate chiar de medic în cabinetul lui (fără alte programări). RMN-ul l-am făcut a doua zi la același centru medical,  rezultatul primindu-l pe email după 2 zile.

În momentul în care au sosit rezultatele am făcut poze și le-am trimis medicului, pentru că da, un om care m-a văzut doar o dată în viața lui, mi-a dat nr. de telefon ca să putem comunica. Rezultatele au venit cu recomandări de alte analize făcute de medicul care le-a validat. Fără a strâmba din nas sau a ignora acest lucru (așa cum am văzut la alți medici), doctorița a adăugat pe listă și aceste noi analize. Și din nou am plecat la Brașov să le fac. Și din nou rezultatele au venit în termenul specificat, pe contul rezultatelor analize Regina Maria.

Apoi a urmat bilanțul și concluziile. S-a tras linie și s-a decis că este necesară operația.

De aici povestea pare dintr-o altă lume în aceeași țară. Cu o zi înainte de operație mi s-a recoltat sânge (și nu am așteptat nici măcar o secundă pe hol), apoi am fost preluată de medicul anestezist pentru discuție.

A doua zi dimineață am fost conduși de tânăra de la recepție la etajul unde urma să fiu internată pentru operație. Am ajuns la 6,50 pentru că așa sunt eu, prefer să ajung mai devreme decât să întârzii. Recepționera abia își scotea haina și nici nu băuse cafeau de dimineață. Ne-a zâmbit frumos, mi-a dat o hârtie să completez, a operat datele mele în baza de date și ne-a cerut să o însoțim. Ne-am cerut scuze că am ajuns mai devreme și am spus că putem aștepta, dar ea a zâmbit și a spus că nu-i nevoie.

Apoi pe secție a început pregătirea. Am primit lenjerie si recomandarea să fac un duș înainte de operație. Este nevoie oare să specific că totul era curat cu miros proaspăt, cu obiecte de unică folosință? Tot timpul asistentele zâmbeau. Am auzit de zeci de ori întrebarea ” Vă putem ajuta cu ceva?” Atunci când îmi făceau tratamentul injectabil eram întrebată dacă mă doare, dacă simt ceva în neregulă. Înainte de a verifica starea operației, prima întrebare era” Îmi permiteți să mă uit să văd cum se prezintă? ”

Iar la toate acestea ( întrebări și comportament normal ce ar trebui să fie în toate spitalele din țară) mai adaug un lucru care pe mine m-a marcat. Eu am probleme cu auzul. Nu m-am născut așa, dar un accident a făcut să îmi pierd auzul iar creierul să găsească modalități de compensare prin a citi pe buze. Reacția majorității oamenilor (există și excepții) din jurul meu (loc de muncă, spitale, întruniri, etc) a fost cea de respingere sau grimase de enervare că sunt obligați să repete sau să-și ajusteze modul de comunicare astfel încât să ne putem înțelege.

La Brașov însă, atunci când nu înțelegeam, le spuneam asistentelor de problemă, iar ele, cu zâmbetul pe buze își cereau scuze (!) și repetau întrebarea sau propoziția spusă. Iar această atitudine am întâlnit-o și în alte locuri în Brașov. Nu te privește nimeni stâmb pentru că ai o problemă. Nu-i vina ta că o ai, iar oamenii inteligenți și educați știu cum să se adapteze.

Și ca o paranteză pe același subiect, aș adăuga că în alte țări oamenii cu probleme sau handicapuri sunt tratați altfel. Am avut o discuție cu o persoană din Olanda și i-am spus despre lipsa auzului. Răspunsul lui ” No problem. We can find solution.”  Noi oamenii cu probleme, suntem totuși oameni pentru ei. Numai în partea asta de Românie este altfel. 😦

Regina Maria este o rețea privată de sănătate. Mulți dintre voi puteți spune…acolo totul se plătește. Da, se plătește tot, dar în rețeaua publică nu se plătesc bani? Nu se opresc din salarii acele procente pentru sănătate în fiecare lună? Nu se practică încă șpaga la medicii și asistentele din sistemul public pentru că merg pe principul expus la început ” Lasă că merge și așa? ”  Eu cred că am plătit  aceiași bani la Regina Maria (cu chitanță și factură) pe care i-aș fi plătit într-un spital de stat (sau poate aici ar fi fost mai mult) dar condițiile și liniștea psihică nu aș fi avut-o.

Am făcut analize pentru a depista cauza. Am avut parte de 3 ore de pregătire prin injecții și perfuzii înainte de operație pentru ca după anestezia totală să nu mă simt rău. Am mai făcut 3 operații înainte (una cu rahie anestezică și două cu anestezie totală). Ultima la o clinică privată din Constanța și după, mi-a fost foarte rău. Am întrebat asistentele de la Campus Medical Brasov … ”unde-i starea de rău pe care o așteptam înfrigurață? ” Au zâmbit și au spus : ” Noi folosim un alt protocol”. Apoi, întoarsă acasă, am discutat cu medicul de familie care mi-a dat un răspuns tranșant. ” Aceste protocoale se învață în școală, dar odată ajunși în sistemul de sănătate public se pare că uită de ele atât medicii cât și asistentele.”

De ce este așa? De ce sistemul de sănătate se târâie în agonie? De ce românul de prin părțile din sud, est si sud-est este egoist și individualist? De ce oamenii din Transilvania îți pot zâmbi fără motiv și fără a adulmeca întâi buzunarul? De ce nu ne putem face meseria cu responsabilitate, indiferent de domeniul în care lucrăm? De ce românul trebuie să fure, să înșele, să mintă, să facă treabă de mântuială și prin șmecherii? Din nou specific, nu generalizez. dar procentul celor ce muncesc în dorul lelii în zonele menționate mai sus depășește cu mult valoarea medie.

Eu am curajul să spun ” Nu mai merge și așa.”

Nu voi schimba un sistem prin articolul meu. Fuga și  lipsa responsabilității în fața muncii este prea adânc înrădăcinată în mentalitatea multora ca să mișc eu, un simplu om, lucrurile.  Însă sunt conștientă că atâta timp cât schimbarea nu va veni de la oameni, nimic nu va fi ok în această țară. Iar poziția struțului ne dăunează și mai rău.

Și am speranța că mai sunt oameni ca mine, cărora nu le place să cotizeze într-un sistem ce-i tratează ca pe simple obiecte.  Oameni care vor să trăiască într-o țară normală, care să zâmbească pentru că cel de lângă el este tot om, care să ajute fără a aștepta nimic în schimb și mai ales fără a face paradă din asta.

V-ați uitat vreodată la chipul străinilor turiști care ne vizitează țara? De ce ei pot avea fața luminoasă încât până și ridurile bătrâneții  de pe chipul lor sunt frumoase? De ce românii pe lângă care trec pe stradă sunt încrâncenați, cu fețe abătute și priviri pierdute?

Și închei tot cu o întîmplare din Brașov.  Pe holul policlinicii Campus Medical Brașov din neatenție m-am ciocnit cu o femeie. A fost vina mea că nu am văzut-o și mi-am cerut scuze. Dar am lovit-o destul de rău. Însă, femeia mi-a zâmbit și și-a cerut la rândul ei scuze motivând că nici ea nu a fost atentă. Probabil în alte părți m-aș fi ales cu un dicționar de înjurături.

Emigrăm în alte țări și ne mirăm că acolo este altfel. Iar noi, suntem obligați să ne schimbăm și adaptăm, pentru că altfel nu suntem acceptați în colectivități. De ce nu facem acest lucru și în țară? De ce nu ne schimbăm noi, obligând și pe alții să o facă, pentru a nu-i exclude?

României nu îi va fi bine, până când toți oamenii, indiferent de regiune, nu vor învăța să se comporte, să acorde importanța cuvenită muncii (indiferent de natura ei), să-și respecte semenii și să-i ajute atunci când au într-adevăr nevoie.

PS. Pentru cărcotași sau curioși din fire, nu am plătit nici un ban ca ”atenții”  asistentelor sau medicilor.