Punct și de la capăt

După o pauză de câteva luni (mă apropii de un an, dar nu vreau să calculez timpul așa), reiau obiceiul de a scrie pe blog. Mi-a lipsit, dar a fost perioada în care am ajuns la un capăt de drum și a trebuit să învăț să pun punct.

A plecat băiatul în lumea largă să-și croiască un drum propriu. Credeți că este ușor pentru părinții care au avut ca prim obiectiv vreo 19 ani educația și creșterea unui copil să se trezească deodată cu casa goală? Nu-i. Iar sentimentele și fricile care dau buzna la ușa sufletului debusolat de părinte sunt multe. Însă înveți să trăiești și cu asta pentru că de fapt este mersul normal al lucrurilor. O fac marea majoritate a tinerilor, iar cei care rămân ancorați de fusta mamei sau pantalonii tatălui au probleme mari.

Am vizitat spitale de stat și private. De ce private? Pentru că experiențele din spitalele de stat m-au îmbolnavit mai rău decăt eram. Oare în facultatea de medicină viitori medici nu învață și psihologie? Nu li se spune că un procent destul de mare în procesul de vindecare îl constituie starea psihică a bolnavului? Dacă îl privești ca pe un obiect (bucată de carne) fără a da doi bani pe sentimentele lui, pe starea de frică în care se află și pe viitorul incert, rata de reușită a tratamentului poate scădea semnificativ. Eu sunt de profesie inginer și studiez psihologia ca hobby, pentru a face față unor situații cu care mă confrunt. Medicii, asistenții, infirmierele lucrează cu oamenii și nu au nevoie de cursuri de psihologie?

De asta am ales un spital privat. Regina Maria din Brașov. O… de la Tulcea la Brașov? Întrebarea asta dublată de doza de mirare am auzit-o de n-ori. Alegerea mea s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Personalul medical și nu numai merită toată lauda și aprecierea mea. Însă povestea operației efectuate la Brașov la Campus Medical Regina Maria merită o pagina specială pe blog. Așa că voi reveni.

Legat de sistemul românesc de sănătate de stat și eterna poveste a banilor, mai spun doar (însă voi repeta acest lucru ori de câte ori voi avea ocazia) că vreau, VREAU, Vreau, de n-ori VREAU să am posibilitatea să direcționez o parte din banii pe care statul îi ia din fiecare salariu către un spital în care am încredere. Plătim sume considerabile unui sistem de sănătate bolnav și fără șanse de recuperare. Sunt de acord să plătesc un anumit procent sistemului de urgentă, dar restul banilor să plece acolo unde pot avea asistență medicală de calitate și unde să mă internez cu încredere.

Am citit mult în ultima perioadă, iar marea majoritate a cărților sunt din categoria dezvoltare personală sau psihologie. Trec prin faza în care aceste cărți fac obiectul meu de interes. Este sentimentul ciudat că am ceva de căutat și de descoperit. Dacă a avut efect asupra mea? O…da. Sunt mult mai calmă și am înțeles în sfărșit cum trebuie să primești șocul veștilor neplăcute sau ce tip de armură să îmbraci atunci când ești bombardat cu eșecuri sau nereușite (unele doar în mintea celor din jur). Este un proces îndelungat. Nu merge cu fraze pompoase și lozinci papagalicești. Este, cred, cea mai intensă și de durată muncă pe care trebuie să o faci cu tine și despre tine. Și merită, pentru că modelarea minții umane este experiența maximă la care are acces un om într-o viață.

Am ajuns să am o listă de autori preferați. Să-i vânez prin librarii sau să aflu dacă mai scriu câte ceva. Unii dintre ei: Bruce H. Lipton (Biologia credinței, Efectul de lună de miere), Irvin D. Yalom (Călătoria către sine), Kazuo Murakami (Codul ddivin al vieții), Sierra Bender (Descoperă-ți feminitatea și puterea interioară), Anita Moorjani ( Am murit și m-am descoperit pe mine însumi), Dalai Lama împreuna cu Jeffry Hopkins (Calea spre Iuliminare), Christophe Andre/Alexandre Jollien/ Matthieu Ricard ( Trei prieteni în cautarea înțelepciunii).  Și încă mulți alți autori și titluri.

Biblioteca mea și-a schimbat centru de greutate spre acest gen de cărți. Pentru că eu cumpăr cărțile și fac parte din categoria celor pe cale de dispariție, care încă preferă foile de hărtie și literele tipărite. Nu descarc cărți și nici nu le cumpăr în format electronic. Nu blamez generația tânără că preferă cărțile în format electronic. Cărțile mele se găsesc pe amazon în format electronic și sunt citite de sute de oameni, conform rapoartelor, dar rămân conservatoare și prefer hărtia.

Am început să scriu o nouă carte. Îmi doresc să reflecte toată experiența acumulată în anii dedicați dezvoltării mele personale. Iar etapa nu s-a încheiat. Cu cât citesc mai mult, înțeleg mai profund și îmi doresc și mai mult. Este ca un drog. Da, cărțile de acest tip au devenit pentru mine un drog. Sunt atâtea lucruri de înțeles și descoperit. Mintea umană, creierul uman sunt fascinante. Cu cât citești mai mult despre ele, cu atât vrei să știi și mai multe, Chiar dacă descoperi că zona cunoștiințelor în domeniu este extrem de limitată, din păcate. Dacă viața mi-ar fi oferit posbilitatea, cred că mi-ar fi plăcut să fiu neurolog. Să studiez și să încerc să pricep toate acele milioane de conexiuni care se fac simultan sau pe rând în creierul uman, care duc la o decizie sau alta, care modelează o gândire sau care o aruncă într-un hău fără sfârșit.

Viața este frumoasă. Cu toate cele bune sau rele. Așa cum spune Mark Manson în cartea sa , Arta subtilă a nepăsării, avem nevoie și de acele perioade negre din viață, pentru a evolua. Fericirea nu înseamnă a fi pozitiv permanent. Înseamnă a accepta perioadele negre și a învăța cum să treci peste ele. A accepta viața așa cum este, a-i înțelege limitele și apoi a alcătui un plan de bătaie pentru a le înfrunta și a ajunge acolo unde ne dorim.

Cineva ar putea spune… vorbe, vorbe și iar vorbe. Sunt doar vorbe pentru unii sau vorbe cu tâlc pentru alții. Oamenii nu le vor înțelege sensul decât după  confruntarea cu un obstacol în viață care pare de nedepășit sau când ajung în punctul în care nu sunt mulțumiți de ei, de viața lor și sunt dominați de sentimentul că ceva le lipsește (nu material). Capătul de drum se numește conștientizare. (Andreea Raicu are o poveste în acest sens).

După conștientizare urmează punct și de la capăt. Pe un alt drum.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Portalul spre cultură!

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

BLOGUL cărților și revistei MISTERELE DUNĂRII, autor NICOLAE C. ARITON