Drogul meu de zi cu zi

Mare belea și schimbarea asta de oră. După ce că mă trezeam cu noaptea în cap să merg la job (la 6,50 trebuie să fiu la birou), acum s-a mai dat și ceasul cu o oră în urmă, parcă în ciuda celor care deschid ochii dis-de-dimineață. Odată, rostul schimbării era justificat prin reducerea consumului de energie electrică. Acum…habar n-am cum se mai justifică. Cert este că se păstrează…ca în povestea cu tava mică. Aia în care soția taie carnea în două și o înghesuie într-o tavă mică pentru că așa a văzut la mama acasă. Când mama este întrebată de ce face așa și nu pune tot într-o tavă mare, răspunsul vine cu tărie: ”Așa se face. Așa facea și mama mea.” Dacă ai norocul să o găsești pe bunica în viață, întrebă de curiozitate de ce taie carnea pentru a încăpea într-o tavă mică. Răspunsul te va surprinde cu siguranță: ” Pentru că dragul meu nepot, când găteam eu cu n-șpe ani în urmă, nu se găseau tăvi mari, dar mai ales pentru că era sărăcie maică și dintr-o bucată de carne trebuia să mâncăm zile la rând.”
Deci, cu ochii lipiți de somn, după ce m-am învărtit ca un titirez fără țumburuș ( a se citi haotic), am plecat la muncă cu sentimentul vag că sigur am uitat ceva. Afară pe un frig de 4 grade, eu cu o geacă subțire, că doar am trecut la ora de vară. Ajung la birou zgribulită, bodogănind proasta inspirație de a nu mă îmbrăca mai gros și mă reped la cafea. Lipsa cafelei este o problemă existențială. Nu pot deschide ochii fără ea. Mai grav este că nu pot deschide nici mintea, de parcă cafeaua este comutatorul ca să treacă pe sistemul on.
După prima ceașcă nu mai este așa grav că s-a dat ceasul cu o oră în urmă. Parcă încep să-mi văd mai bine colegii, să se fixeze imaginea pe monitoare, să nu se mai amestece culorile.
E clar că această băutură este un drog. Necesar mie, aș adăuga încet, pentru că acum un an medicul cardiolog mi-a șoptit cu un zâmbet larg pe sub mustața-i neagră: ” Mai răruț cu cafeaua. Mai puțină și mai slabă.”
Parcă mă văd iar cum am înclinat capul cuminte, cum am promis din ochi că așa voi face, cum am ieșit pe ușa cabinetului decisă să-l ascult. Dar după 2 zile adulmec și beau încet, plimbând licoarea prin gură, o cafea Starbuck după care sunt înebunită.
Am ajuns acasă obosită, flămândă și cu gîndul tot la cafea. Așa aș mai bea încă o ceșcuță mică cu lapte eventual și cu un moț de frișcă. Pentru că așa bună cafea cum face Cristi, nu beau decât la Starbuck. Însă, măria sa frica, mă împunge cu degetul ascuțit și strigă…” Ajunge, că apoi îți dau bătăti de cap la urgențe, la spital, pentru că nu mă asculți.”
Înghit în sec și îi fur mingea cățelului. Asta-i semnalul de joacă. El latră să i-o dau, eu o ascund, el o cauta, eu o arunc, el o aduce, dar nu mi-o da. La fel pățesc și cu cafeaua. O miros, o beau odată, apoi conștiința mi-o fură, mi-o arată din când în când dar nu mi-o dă.
Când Cineva acolo sus a creat cafeaua, sigur a făcut-o cu un scop. Eu și alții ca mine suntem parte a motivului. 🙂
coffee-563800_1280

Anunțuri

Tag-uri:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton