Povestea Aninei

Viața are planurile ei. Uneori se pliază pe dorințele noastre, alteori face de capul ei, târându-ne printre pietre, noroi, ciulini răspândiți vremelnic. La final e posibil să-i înțelegem jocul, dar nimeni nu s-a întors să ne spună asta.

Viața ne dă lucruri bune, dar și lucruri… chinuitoare. Și în acel punct încep întrebările. De ce eu? De ce mie? Ce am făcut să merit această soartă? Pedeapsa e ceea ce merităm?

Și dacă nu e o pedeapsă? Și dacă abaterile de la normalitatea pe care o vedem noi sunt de fapt îndrumări ale sorții pentru a ajunge la acea stea care ne este hărăzită?  Dacă privim în jur vom face descoperiri uluitoare. Lumea mare nu se limiteaza la lumea noastra individuală.

Anina, un copil normal s-a născut demult, într-o vreme în care cărțile reprezentau o lume, viața neavând tumultul de acum, însă prezenta un farmec misterios și o tinerețe care păreau veșnice.

Cărțile îi ofereau un vis, ajutând-o să cunoască, să exploreze și să trăiască în imaginar. Și dintr-o dată, a dorit să scrie. Și-a făcut curaj scriind mici povestioare, apoi a trecut la romane. Cititorii? Părinții, care vedeau în fata lor o scriitoare de succes. Tatăl a luat caietele ei și a plecat să împărtășească colegilor bucuria. Ea, a continuat să învețe și să scrie. O pasiune a timpului liber, fără speranța sau visul de a publica. Tatăl însă umbla cu caietele ei sub braț, convins fiind că fica sa are talent. Însă care părinte nu vede în copilul său un geniu?

Anii s-au scurs cu repeziciune. Anina, a uitat să scrie. A urmat o facultate (chiar două), s-a căsătorit și a fost absorbită cu totul de noile evenimente și apariții din viața ei. Cărțile însă i-au rămas prieteni buni.

O viață normală, așa cum o au mulți oameni, cu suișuri și coborâșuri. Nimic spectaculos.

Dar, după mulți ani în care Anina nu a mai scris nici un rând, dorința de a așterne gânduri pe hârtie a revenit. Concomitent cu asta, a apărut însă și o problemă gravă în viața ei. Și-a pierdut auzul. Cu o frenezie misterioasă, cuvintele au început să curgă pe paginile albe, să se adune în povestioare și romane care au fost publicate.

Atunci când Anina scrie, nimic în jurul ei nu mai contează. Ea se transpune în personajele pe care le imaginează, trăiește, suferă, iubește și moare odată cu ele. Scrie după dictarea universului.

Pierzându-și auzul, Anina a început să se întrebe: de ce eu?  De ce trebuia să primesc această cruntă pedeapsă? Să devin dintr-un om normal, o persoană sociabilă, doar o umbră retrasă?

Dar dacă pierderea auzului nu este o pedeapsă? Poate undeva acolo sus, în codicele existențelor umane, soarta Aninei era de a scrie. Paradoxul liberului arbitru de care beneficiază oamenii, a îndreptat-o spre alte alegeri, iar atunci când a ajuns într-un punct de cotitură, Universul a corectat traseul.

Pare puțin ciudat, dar pentru un om care nu mai are abilitatea de a auzi, scrisul rămâne singura modalitate de comunicare cu semenii.

De aceea poate pedepsele sunt de fapt corecturi în viața noastră pentru a ne îndeplini destinul. Poate cineva de acolo de sus, care urmărește evoluția fiecăruia, decide la un moment dat că e cazul să modifice un drum, să taie niște rădăcini, pentru a lăsa loc altora să crească.

Privind din această perspectivă, ceea ce ni se întâmplă în viață, are o logică a Universului, chiar dacă este neînțeleasă la nivel uman. Însă între cele două, dau crezare Universului, care există și va exista cu legile lui, mult timp peste existența umană.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton