Refuzul unui proiect

Vară, plajă, soare nu prea dogoritor, nisip fin, adiere și briză răcoroasă, miros de vară și vacanță.

Și totuși e vorba de altceva. Este peisajul în care un grup de oameni maturi, așezați în cerc, ascultă prelegerile unui profesor care-i ajută să se descopere alături de lumea înconjurătoare. După discuții, întrebări și răspunsuri, ”jocul” din tabără a ajuns in faza distribuirii de proiecte. Profesorul ține în mână o serie de cartonașe, colorate, părând vesele la fel ca natura din jur.

– E timpul să ne implicăm în realizarea unor proiecte, spune el. Proiectul unu, cartonașul roz – Care este visul meu?

O tânără îl adjudecă cu rapiditate.

– Proiectul doi- Eu și relația mea cu oamenii.

Mâna unui bărbat prinde cartonașul verde.

– Proiectul trei- care este teama mea cea mai profundă?

Cartonașul alb pleacă la o femeie trecută de 50 de ani cu tâmple cărunte.

– Proiectul patru – Cunoaște-te pe tine însuți.

De această dată nici o mână nu solicită cartonașul bleu, iar profesorul privește tăcut oamenii care-și ascund privirile, încercând poate o ocheadă de copil vinovat.

De ce este greu să te cunoști pe tine însuți? De ce vorbești cu ușurință despre vise, speranțe, temeri, oamenii și așteptările pe care le ai de la ei, însă când trebuie să evoluezi tu cu tine, te ascunzi?

Cărăm după noi valize de vise și dorințe. Uneori mai deschidem din când în când o valiză pentru a elibera o dorință sau un vis atunci când a atins punctul terminus (îndeplinirea). Punem însă rapid in loc o nouă dorință iar valiza devine la fel de grea. Nu e nimic rău în a avea vise și dorințe. E drumul evoluției omenirii. Din visele și dorințele unora s-au născut  lucruri minunate care au dus la nivelul societății în care trăim.

Dar toți oamenii cu vise mari s-au cunoscut în primul rând pe ei înșiși.  Pentru că doar așa se explică tenacitatea și îndârjirea cu care au înfruntat lumea potrivnică. Încrederea puterea lor.

Analizând oamenii cu care am venit de-a lungul timpului în contact, am ajuns la concluzia, că cei care ridică tonul, care țipă, crezând că așa sunt auziți mai bine sau îți impun autoritatea nu se cunosc deloc pe ei. După ce ajungi să dai la o parte vălul ambițiilor și spoiala lumii în care trăiești, descoperi că nu ai dreptul să ridici vocea decât la propria persoană.

Profesorii adulați sau marii mentori ai tuturor vremurilor nu au ridicat niciodată vocea împotriva altora. Fiecare cuvânt, frază sau propoziție a lor a fost însoțită de un zâmbet fermecător dar si de o tărie abia perceptibilă. Însă puterea cuvintelor a spart toate barierele. Într-o lume în care oamenii doar țipă ideile nu se mai aud. Stresul momentului blochează mințile, care receptează doar frică, angoasă, pericol, rezistență. În momentele de stres fonic, mintea se blochează și de cele mai multe ori îndeamnă la același fel de ripostă.

Cineva ar putea spune: cum adică nu mă cunosc? Fac acest lucru de când m-am născut. Îmi știu limitele și temerile. Știu ce vreau și mai ales cum vreau. Și mai știu că dacă ajung în acel punct (în care voi avea tot ce visez) o să fiu extrem de fericit.

Dar eu te întreb: oare? De ce oamenii care dețin mașina sau casa visată nu sunt automat și fericiți pe vecie? De ce marea majoritate a oamenilor confundă satisfacția momentului cu fericirea?

Pentru că nu au căutat lupa necesară să privească în interiorul lor. Nu au înțeles că fericirea e o stare lăuntrică permanentă și nu e nevoie de obiecte materiale efemere pentru a o atinge.

Atunci când ajungem să ne cunoaștem pe noi înșine, descoperim existența frumuseții în tot. Avem revelația unei lumi în care avem multe de învățat, în care fiecare zi înseamnă o nouă culoare, în care putem zâmbi oamenilor de lângă noi, în care suntem fericiți dar mai ales dăruim fericire.

În momentul în care ne cunoaștem devenim proprii stăpâni. Cât timp ne lăsăm conduși de Ego nu suntem decât sclavi fara a cunoaște mijloacele necesare pentru a ne apăra. De ce să nu dictăm noi ego-ului drumul pe care trebuie să meargă, pentru a ne fi bine?

Viața de sclav a dăunat și va dăuna. Dacă în cazul sclaviei între semeni, mai avem speranțe de eliberare, în cazul sclaviei personale, speranța nu apare decât dacă ne dotăm cu arme lăuntrice. Acelea pe care ni le oferă cunoașterea de sine.

Acest proiect este refuzat de marea majoritate a oamenilor. Prospecțiunea interioară nu e complicată. E nevoie doar de tenacitate, luciditate și o încredere deplină în propriile forțe. Dar după ce te cunoști nu mai poți greși. Încrederea e furnizată automat și va rămâne alături de tine pentru toată viața.

Oracolul din Delfii, cel mai important templu al Greciei antice, îi întâmpina pe cei ce doreau să-i treacă pragul, cu un mesaj scris pe frontispiciu: „gnōthi seauton”, care se traduce prin  „cunoaşte-te pe tine însuţi!”.

depression

Anunțuri

Tag-uri:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton