Pentru ca amintirile sunt

Am ajuns la Galati si incep sa curga amintirile. Parca vin dintr-o alta lume, dintr-o alta viata. Si partial asa este, pentru ca o parte din studentie mi-am petrecut-o in alte vremuri.
Ideea de student, prin anii 80 era un vis frumos la care aspirau foarte multi tineri. Wow… voi fi student intr-un oras mare, ma pregatesc pentru o meserie in care voi avea un statut.
Si pentru aceste idealuri simple, luptam pe branci, studiind cu sperante sa accedem pe bancile unei facultati. Insa locurile erau putine, facultatile limitate, asa ca ne inghesuiam cate 17 chiar 30 pe un loc. Iar atunci cand, dupa examenele de admitere, se afisau listele si vedeai ca ai intrat, efectiv se deschidea cerul. Pentru ca tu ai reusit iar munca  tenace nu a fost in zadar. Nu conteaza cum va fi, cat de greu va fi. Daca ai reusit sa intri certitudinea ca te vei descurca vine singura.
Si astfel s-au deschis portile unei noi existente. Una in care cursurile, seminariile, laboratoarele (fiind vorba de o facultate tehnica) erau obligatorii. In anul I, la cateva luni dupa incepere, mi-am luxat glezna. Medici de la spital mi-au pus piciorul in ghips, dar a trebuit sa justific fiecare ora pierduta de la scoala, sa cer colegilor sa-mi aduca cursurile.
Deci, in afara de stresul unui nou oras, a unui nou mediu , a cerintelor facultatii, a mai venit si „surpriza” medicala. Si pe atunci nu locuiam la camin. Eram in gazda la o femeie apriga si dura, care-si mutase tatal pe hol pentru a putea inchiria camere studentilor.😦
Timpul trece insa asa de repede… incat deodata ne-am trezit in mijlocul revolutiei. Iar tinerii mereu au fost cei care au cautat schimbarea si au cerut-o cu fiecare ocazie.
Chinga obligatiilor scolare a slabit, viata de student s-a modelat dupa noile vremuri de tranzitie si incertitudine. Azi eram convinsi ca X lucru este bun, maine insa ne puteam razgandi.
Ne-am trezit  deodata cu o libertate neobisnuita si cu un viitor incert. Se privatizau fabrici si uzine pe banda rulanta. Apoi unele s-au inchis. Costul vietii incepea sa creasca, proportional cu cerintele noastre adresate parintilor. Eram studenti, insa pe atunci inca mai aveam ideea ca scoala primeaza si ne vom angaja abia dupa ce primim diploma. Asa ca bietii parinti cotizau, pentru ca odraslele aveau nevoie de bani.
Viata mea de student a fost frumoasa.  Poate si pentru ca fiind o fire linistita nu am agreat plimbarile prin baruri, noptile pierdute prin restaurante sau cluburi (aflate in perioada de inceput ce-i drept). Am vazut insa multe spectacole de teatru, filme, m-am relaxat in parcurile destul de mari ale orasului si m-am gandit la viitor. 
Dar mai ales am iubit. Pentru ca sotul meu a fost (si este chiar si dupa atati ani) sprijinul de care am nevoie si alaturi de care am petrecut toate tranzitiile si cumpenele anilor tumultosi.
Acum, caminul de familisti in care am locuit este doar o darapanatura. Si e trist pentru ca in amintirile mele inca e plin de viata, cu tineri veseli si zgomotosi, cu petreceri ad-hoc, cu muzica tare si miros de mancare proaspat gatita pe fiecare palier.
Indiferent ce si cat s-a schimbat, de fiecare data cand voi reveni in acest oras, o sa-mi iau si valiza cu amintiri.  Pentru ca fiecare clipa a insemnat ceva. Un ceva care a consolidat drumul pe care ma aflu acum.
Oare pentru cati dintre voi, aceasta poveste pare cunoscuta? Ar trebui sa ne numim studentii de tranzitie, nu?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton