Generatia fara Facebook

Un reportaj de la TV mi-a amintit de telefoanele vremurilor trecute.
Aveam un telefon alb, mare, cu un cerc rotativ pe care erau trecute numerele. Si receptorul era pe masura, iar locul lui era pe o masuta speciala in hol. Avea un fir destul de lung, pentru ca atunci cand vorbeam cu prietenele sa-l pot lua la mine in camera.
Si a sunat aducand vesti bune, dar si vesti triste. Insa era puntea de legatura intre 2 lumi. Exista un serviciu telefonic pe care-l apelai daca: doreai sa fi trezit la o anumita ora, sau doreai sa faci o comanda telefonica, sau pentru a afla ora exacta. Apelam robotul, iar o voce feminina, iti spunea ora.
Apoi, telefoanele alea mari, plasate in cabine telefonice pe strada, sau aliniate in zona postei indiferent de oras. Erau cu fise si ca sa putem vorbi, mai ales in timpul facultatii, parcurgeam ceva drum pana  le gaseam .
Nu aveam internet, dar aveam biblioteci si sali de lectura, aveam grupuri de prieteni cu care mergeam la cofetarie sau seratele studentesti.
Nu aveam telefoane mobile, insa nu uitam sa-i sunam pe parinti (nu numai ca sa cerem bani), pe prietenii ramasi acasa, sau pe cei noi plecati prin alte parti.
Nu aveam FB, dar aveam parcuri si faleze prin care ne plimbam seara , teatre si cinematografe si mai ales libertatea de a explora.
Nu aveam Wikipedia, sau Google, insa aveam dictionare si timp de rascolit printre paginile albe ale cartilor din biblioteci.
Nu aveam masini personale. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreun coleg de studentie cu masina proprie. Alergam ca nebunii la trenuri, autobuze, vapoare, incarcati cu bagaje la plecare  dar si la intoarcere.
Dar toate astea nu contau. Pentru ca tineretea noastra a insemnat dorinta si exuberanta, vise si sperante. Si lupta, cu fiecare secunda avand ca scut dorinta de a realiza ceva.
Nu am avut FB, dar am folosit clipele libere pentru a comunica cu cei apropiati. Am avut insa wireless . Mai ales in perioada sesiunilor. 🙂 Si o supersitie generalizata. De a arunca borcane goale pe fereastra pentru a avea noroc la examenul de a doua zi. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton