Miros de sărbători

Pentru că sunt în concediu am timp de cutreierat orașul. E însă foarte aglomerat, pentru că toată lumea caută și caută de toate pentru toți. O agitație permanentă, care uneori mă obosește. Însă privind din alt unghi e frumos.

Pentru că oamenii cred încă în magia sărbătorilor.

Pentru că indiferent de condiții și situație, încearcă să-și facă viața mai bună (măcar în aceste zile).

Pentru bucuria copiilor a căror speranțe se ridică până în lumea lui Moș Crăciun.

Pentru omenie. E perioada în care ne amintim că există pe lume și oameni săraci, năpăstuiți de soartă, neajutorați și cărora le întindem o mână de ajutor. Ar trebui s-o facem mereu, dar…

În centrul orașului este o bătrână care vinde flori. Nu are un loc special amenajat. E undeva sub coloane, alături de o șaormerie. Săptămâna trecută a fost frig, destul cât să ne amintească că e iarnă. Săraca bătrână tremura lângă cele câteva buchete de flori așteptând în acel ceas de seară târziu să cumpere cineva. Am trecut pe lângă ea și mi s-a făcut milă. Eu, încotoșmănată, abia așteptam să ajung acasă la căldură. La întoarcere am trecut din nou pe lângă ea și i-am dat niște bănuți. Însă am refuzat să cumpăr flori. M-a privit surprinsă. De ce nu vreau flori? De ce i-am dat câțiva bănuți dar nu cumpăr flori?

Pentru că eu nu i-am dat banii ca să mă dau mare, sau dintr-un sentiment de grandomanie. I-am dat bani pentru că mi s-a făcut milă s-o vad în frigul acela  așteptând clienți care să-i cumpere florile. I-am dat bani pentru că normal ar fi fost să își încălzească trupul bătrân într-o casă primitoare și frumoasă. I-am dat bani pentru ea și nu pentru florile ei. Și am făcut-o nu pentru că m-a pătruns spiritul sărbătorilor de iarnă, ci pentru că așa simt că trebuie să procedez în acele momente.

Nu vă spun acest lucru pentru a primi laude (că de critici cu siguranță voi avea parte). O fac pentru că mi-aș dori ca spiritul de omenie să nu fie ucis încetul cu încetul de ambiție, aroganță și infatuare. Mi-aș dori să putem privi măcar o clipă în ochii celor năpăstuiți și să vedem că acolo se ascunde totuși ceva. O luminiță a speranței pe care noi o putem menține aprinsă.

14 - 1

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton