O vizită la spital

Azi am fost la spital. În vizită la cineva. Nu este rudă, e doar o vecină din satul în care am cumpărat o palmă de pământ. Dar e un suflet de care ne-am atașat. Un suflet de femeie crescută în mijlocul naturii, pentru care pământul e ceva sfânt iar oamenii au întotdeauna și o parte bună.

Povestea mea e însă despre spital, cel mai mare din oraș și din județ. Un fel de centru plin de speranțele celor ce boala le dă târcoale. Cu ani în urmă am fost și eu internată în acest spital, dar acum arată mai rău decât atunci. Și tare mi-e teamă că va arăta și mai rău. Fosta intrare de urgență are două scânduri ce o blochează, ca pe o casă părăsită. Doar un placaj pus peste ele te lămurește că e șantier în lucru. 

Holul ce duce spre secții e albastru. Un var albastru dat peste pereții scorojiți, care prin unele locuri își schimbă culoarea devenind albastru închis. Scările sunt tocite, iar de la un anumit etaj de un galben murdar. Afișe de hârtie lipite pe pereți, pe geamuri, pe uși, cu indicații pentru bolnavi și vizitatorii.

Nu vreau să-mi amintesc de miros. E normal, poate, să fie puternic cel de dezinfectant, dar dacă te apropii de saloane se combină și cu altele. Noptierele… cândva odată, la începuturile existenței lor au avut probabil și uși, mânere.

Singurul lucru care mi-a plăcut e uniforma de un alb impecabil al medicilor și paturile noi din saloane (cel puțin în cel în care am intrat).

E strigător la cer! Cum e posibil ca o unitate de primire-urgente ce deservește un oraș, un județ iar pe timpul verii și turiștii ce vin în Delta Dunării să arate așa?  Un ziarist tulcean spunea că medicii tineri fug de orașul nostru din cauza lipsei de locuințe. Eu cred că fug și din cauza locului de muncă. Atunci când termini o facultate, visurile sunt mari. Dar și așteptările sunt pe măsură. Vrei să arăți că poți, că aripile pe care le-ai dobândit în cei n… ani de studiu vor folosi pentru zborul tău alături de oamenii ce au nevoie de tine. Unde? Într-un spital în care mâncarea e distribuită din găleți, în care varul alb e amestecat cu galbenul mizeriei, în care scările tocite te duc spre vise și speranțe pe care imaginile le năruie?

Încă odată m-am convins că undeva, acolo sus, pe treapta unor ierarhii politice de ei știute, viața omului de rând nu contează. Și oricât ne-am repeta citate frumos colorate, acoperite de flori și terminate cu îngerași și inimioare, uneori  dorința de-a educa voința nu este suficientă. Realitatea este cu totul alta și de cele mai multe ori nu e roză deloc.

Imagine

Tag-uri:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton