Despre oameni (Sau de ce Sudul nu e ca Nordul)

O vreme am lucrat în învățământ, într-o școală generală și apoi într-un liceu. În școala generală am făcut parte timp de 6 ani din corpul profesoral, participând la mai multe evenimente directe sau tangențiale cu învățământul. Unul din aceste evenimente, a fost o petrecere în cinstea a două doamne profesoare care urmau să ne părăsească, pensionându-se. Două doamne deosebite care au transmis multor generații de copii dragostea pentru istorie și limba română.

Profesoara de română, avea însă acel aer șugubăț de moldoveancă descurcăreață și deșteaptă, cu picioarele bine înfipte în pământ, care pentru unii elevi era sinonim cu a fi scorpie, iar pentru alții era egal cu cea mai bună profă.

Pentru noi colegii ei, mai tineri sau mai vârstnici, a fost întotdeauna un om de bază, care își expunea punctul de vedere franc, fără ajustări inutile sau puncte de suspans interminabile.

Petrecerea de pensionare a fost un prilej pentru depănarea amintirilor, pentru sfaturi și concluzii la sfârșit de carieră. La un moment dat însă, cele două doamne au fost invitate să ne spună câteva cuvinte. Doamna profesoară de română și-a încheiat speech-ul într-un mod inedit:

” Trăiesc de ani buni, printre voi, aici în Dobrogea și-mi pare rău că trebuie să o spun, dar este un adevăr. Voi, oamenii din Sud, sunteți extrem de reci. Am ajuns la concluzia că vă iubiți doar pe voi și pe alți câțiva. Nu știți ce înseamnă să iubești omul în general.”

Vorbele ei nu le-am înțeles până nu am călătorit în zonele de munte, în Bucovina, Maramureș, Apuseni, unde oamenii văd altfel viața.

Iar acum câteva zile s-a produs accidentul din Munții Apuseni. Nu este de mirare că supraviețuitorii au fost găsiți și ajutați de localnici. Așa-i acolo. Oamenii se scoală în miezul nopții pentru a da o mână de ajutor fără a aștepta nimic în schimb.  Sincer, câți dintre voi, cei care locuiți în Sud ați părăsi căldura căminului în miez de iarnă  pentru a pleca în căutarea unor necunoscuți? Ați gândi că e doar problema autorităților … și atât.

Să vă dau un exemplu. Cu câțiva ani în urmă, într-un autobuz, mi s-a furat portofelul din geantă. Era aglomerație, eram obosită (între 2 job-uri) și nu am simțit nimic. Dar cineva (sau poate mai mulți) a văzut. A așteptat însă să coboare hoțul, să se închidă ușile  autobuzului, să plece chiar din stație mașina, ca să mă anunțe că ar fi bine să-mi verific geanta pentru că mi-au sustras portofelul.

În Bucovina oamenii nu încuie ușile caselor decât seara. Uneori nici atunci. Privesc în curtea vecinului, dar nu pentru a-l invidia. Sau poate ei au o formă de invidie ce duce la competiție, fără a exclude ajutorul și solidaritatea. În zonele de munte oamenii nu se plâng de salarii sau pensii mici. Pentru că ei iubesc munca și știu să fie chibzuiți, cumpătați. Pentru ei munca nu e o obligație. E un dar pe care-l respectă chiar și atunci când puterile încep să-i lase.

Nu doresc să jignesc pe nimeni din Sud, pentru că într-un fel m-aș jigni în primul rând pe mine: sunt născută și trăiesc în Sudul țării. Dar oamenii din această zonă sunt într-adevăr reci, cu o doză de egoism mai mare decât a celor din Nord.

Duceți-vă într-o Duminică în Vatra Dornei și o să constatați cu surprindere că oamenii lipsesc. Dar doar de pe străzi, pentru că-i regăsim cu mic sau mare în cele câteva biserici (plus o catedrală superbă), vechi și totuși frumos întreținute. Și nu sunt habotnici în credința lor. Nu se duc acolo nici pentru preot, nici pentru imagine. O fac pentru porția lor de liniște și pentru picătura de balsam al sufletului.

Oamenii din Nord și în special cei din zona munților văd altfel prioritățile. Dau importanță în primul rând omului și vieții. Restul e doar un balast de care te poți descotorosi oricând.

Și se pare că tocmai aceste elemente ”minore” fac diferența între viață și moarte, între bine și rău, între fericire și necaz. Iar cei care au fost salvați din accidentul aviatic de luni, reprezintă dovada clară, a Omeniei ce face legea în acele zone.

Tag-uri:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton