Atunci când decidem să…

Acum câțiva ani m-am îmbolnăvit. Iar boala s-a datorat stress-ului de la serviciu. Pe atunci lucram în altă parte, îmi plăcea la nebunie ceea ce făceam, dar mai ales apreciam provocările. Și a face ceva pentru care trebuia să mă documentez seara când ajungeam acasă, ca apoi să aplic a doua zi la serviciu, a fost deosebit.  Însă aveam un program infernal, zilnic de la 8 la 22 , plus un șef care a stat în această perioadă lângă mine ( ”locuia” pe un scaun lângă mine zi de zi), pentru a alege culorile, liniile, nuanțele, cuvintele… A fost primul om zbir pe care l-am cunoscut. Uneori i-am dat dreptate, alteori ieșirile lui mi s-au părut exagerate, dar deciziile lui au afectat destul de mulți oameni.  Pentru că atunci când îi spui unui om care cară în spate mai mulți ani decât tine, că e prost, e o catalogare pentru care acel om suferă.

Au urmat 10 zile de spitalizare și de tratament perfuzabil. Urăsc spitalele iar acestă perioadă a fost pentru mine un chin. Îmi amintesc însă că a fost răgazul necesar pentru odihnă. Îmi mai amintesc și că acel șef, mi-a trimis prin șoferul lui un coș de fructe. Poate până la urmă nu avea un suflet chiar atât de negru.

La câteva luni , când lucrurile păreau a fi OK, boala a recidivat. Și am ajuns la un alt spital și pe mâna unui alt doctor. Acesta a ales tratamentul ambulatoriu, pentru care trebuia să mă prezint de două ori pe zi la spital. Fiind un pacient fără loc de cazare, au decis să-mi facă injecțiile într-o cameră mică, ce avea doar un pat de spital și un pătuț de copil. Un bebeluș mic, de câteva luni (băiat, aveam să aflu ulterior), dormea în acel pătuț. Era însă singur și am întrebat de ce. Răspunsul asistentei m-a șocat. Copilul este perfect sănătos, dar mama lui a murit la naștere și tatăl refuză să-l ia acasă.

În fiecare clipă, dacă nu în fiecare secundă noi, oamenii, facem alegeri. Unele bune, altele proaste. Dar există decizii care afectează și pe alții. Au trecut mulți ani de atunci…dar nu pot uita acel copilaș care se oprea din plâns în momentul în care  eu și asistenta intram în cameră și căuta cu ochii lui mici să vadă ce-i în jur. Mă întreb adesea, ce s-a întâmplat cu el? A renunțat tatăl la decizia de a-l abandona? Nu judec pe nimeni, dar oare există o motivație care să scuze acest lucru? Un suflet nevinovat pentru care alții au decis. A ajuns într-un centru de plasament, sau poate a fost adoptat de cineva? Uneori mă gândesc că poate ar fi trebuit să-l adopt eu și familia mea. Poate intersectarea drumurilor noastre nu a fost întâmplătoare, dar și eu, ca orice om, am luat o decizie.

Oricât ne-am spune că deciziile ne aparțin, că nu privește pe nimeni ce facem cu viața noastră, ne înșelăm. Poate această teorie ar fi valabilă dacă am trăi undeva într-o peșteră ca niște pustnici. Dar atâta timp cât trăim în mijlocul oamenilor și interacționăm zilnic cu ei, orice decizie de-a noastră afectează pe cineva. Și de aceea ar trebui să ne acordăm un moment de gândire înainte de a lua O DECIZIE.

Tag-uri:, , , ,

Un gând despre „Atunci când decidem să…

  1. Grig Zlamparet Ianuarie 12, 2014 la 7:19 pm Reply

    ..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton