Mi-e dor de tata

Azi o să fiu nostalgică. Și am tot dreptul pentru că este Sf. Ion, iar pe tata l-a chemat Ion. Mi-e dor de tata, dar mai ales de discuțiile pe care le purtam amândoi, de sfaturile și pildele pe care mi le dădea, de reproșurile apăsate, dar niciodată cu vocea ridicată. 

Tatăl meu a fost militar. O viață închinată armatei, programului fix, disciplinei și corectitudinii, iar cei care l-au cunoscut pot confirma acest lucru.  

Tatăl meu m-a învățat să ascult oamenii, să muncesc pentru a obține ceea ce vreau, dar mai ales a fost cel care mi-a îndrumat pașii spre scris. În timpul liceului citeam foarte mult. Banii de buzunar pe care-i primeam s-au dus marea majoritate pe cărți. Și acum îmi amintesc de câte ori mergeam la librărie pentru a căuta Shogun, o carte ce făcea valuri pe atunci. Când am aflat că va sosi am stat ore întregi la coadă, adulmecând permanent frica că se va termina. 

Tatăl meu, după ce a citit primele mele scrieri, m-a îndemnat să continui. Am văzut atunci o încredere în mine și în fanteziile mele pe hârtie, care mi-au dat curaj.Am scris, am citit în cadrul cenaclurilor, am avut o mică prezentare într-un ziar local a primului meu volum pe care nu l-am publicat niciodată. Și apoi am uitat…de cărți, scris, imaginație. Nu era timpul pentru ele.

Au fost și plimbările noastre. Duminica ieșeam la iarbă verde, aproape de oraș sau undeva la malul mării. Muntele îl vedeam doar în concediu, însă pe atunci nu apreciam aceste ieșiri. Mi se păreau plictisitoare. Îmi doream să fac excursii, să merg în cluburi și baruri, să mă distrez, însă părinții mei fiind oameni în vârstă și cu alte principii nu îmi ofereau asemenea vacanțe. Iar eu copil rebel, mă supăram. După ani însă am înțeles și mai ales i-am înțeles. Dar n-am apucat să-i spun asta tatălui meu.

Apoi am îndeplinit o promisiune. Am intrat la facultate. Îmi amintesc și acum cum dispăream din centrul universitar în ziua Sf. Ion pentru a fugi acasă și a-l serba pe tata. Anii au trecut dar într-o zi când am venit în vacanță, am văzut ceva care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna. Tata, fiind militar avea o grijă deosebită pentru hainele lui. Nu avea multe, dar întotdeauna erau curate și călcate. În aceea zi, am văzut buzunarele pantalonilor tatălui meu peticite. S-au rupt și a luat bucăți de material de altă culoare pentru a reface buzunarele. Pentru că tata avea și mâini de aur: își ajusta singur hainele, repara și chiar confecționa piese de mobilier, croia și călca draperii și huse pentru scaune sau fotolii.

Imaginea buzunarelor cârpite a rămas în mintea mea chiar și după mulți ani, reprezentând sacrificiul pe care-l făcea pentru ca eu, fata lui cea mică, să pot sta la facultate și să nu primesc nici un refuz atunci când sunam și spuneam că am nevoie de bani.

Și într-o zi tata a ales să plece. Boala, grijile, vremurile l-au doborât. Azi ar fi trebuit să-l serbăm din nou, dar eu cred că undeva acolo sus, el se bucură în acestă zi și veghează în continuare asupra noastră, a fetelor lui dragi.

Mi-e dor de tata. 

Anunțuri

Tag-uri:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton