În lumea aceasta suntem doar prizonieri

În lumea asta suntem doar prizonieri ai viselor și a speranțelor, a durerilor și neîmplinirilor, a existenței efemere.Uneori chiar prizonierii fericirii.  O legăm cu lanțuri de teamă să nu ne părăsească și le păstrăm încorsetate chiar dacă zalele ne fac răni adânci .

Suntem prizonierii propriului corp, a cărui fericire o invocăm prin cântece și dansuri, dar în care am încătușat un suflet. Și ne este teamă să-i redăm libertatea pentru că se poate oricând lovi de ziduri. Și atunci l-am ascuns, precum un secret teribil pe care vrem să-l uităm cu  desăvârșire.Nu ne pasă că suferă. În fond durerea sufletului nu se simte. Într-o lume a prizonierilor trebuie să fii dur, să-ți întărești mușchii, corpul, nu să-ți expui sufletul.  Devii vulnerabil și acest lucru nu este permis.

În lumea aceasta suntem prizonierii durerii, fie ea fizică sau psihică. Ne torturează și ne ucide viața. Iar noi încercăm să-i facem față, s-o doborâm crezându-ne puternici. Însă am încătușat aliatul ce ne-ar putea salva. Și-l ignorăm în continuare.

În lumea aceasta suntem prizonierii mândrului Obiect. Aproape fiecare clipă îi este dedicat lui. Ne trezim în lumea lui, visăm la lumea lui, gravităm în jurul lui, îl ajutăm să se înmulțească și adormim făurind planuri pentru a-l preamări etern. Sufletului nu-i trebuie obiecte. Nu are nevoie de pașaport pentru acces în lumea lor, dar el e ascuns într-un cotlon și nu se cuvine să-l scoatem la lumină. Ne încurcă planurile și nu-i frumos.

Dar dacă am decide să descătușăm sufletul? Să-i redăm libertatea și mai ales să avem încredere în el? Să înțelegem că este unic, ne aparține în totalitate și niciodată nu ne va părăsi la greu?

Să-l lăsăm să ne ghideze viața, să lupte pentru noi atunci când am obosit, să fie farul ce ne arată țărmul departe de valurile înspumate și amenințătoare. Abia atunci ne-am putea elibera din chingi, am rupe lanțurile ce ne încătușează viața. Și am fi liberi cu adevărat.

Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Și știți de ce? Pentru că ne place să fim prizonieri în această lume.

Apus de soare

Anunțuri

Tag-uri:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton