Îmi aduc aminte…

Îmi aduc aminte de copilărie.

A fost perioada în care principala mea grijă era să mă joc, să mănânc (o grijă secundară, recunosc 🙂 ) și să visez. Oare fetițele de azi știu să-și facă rochii lungi din cearceafuri și eșarfe împletite? Sau să se joace de-a prințesele purtând pantofii surorilor mai mari (pe ascuns bineînțeles și suportând bodogănelile mamei în momentul descoperirii ”infracțiunii”?). A fost și epoca Nadia Comăneci, când bara de bătut covoare din spatele blocului devenise bârnă de paralele iar genunchii suportau julituri peste julituri.  Ei… și cum la un moment dat părinții ne cereau imperativ să intrăm în casă, sala de antrenament se transfera în sufragerie, pe spătarul canapelei. Până în momentul în care, din vina altuia bineînțeles,se spărgea o vază, se trântea o măsuță… De obicei astfel de evenimente puneau capăt jocului. Dar nu mult, doar până a doua zi.

Îmi aduc aminte și de plimbările din copilărie. Dacă era vreme frumoasă ne odihneam pentru câteva ore într-o pădure, sau la Murighiol pe malul Dunării sau chiar pe malul Mării Negre pentru o mică cură de soare și aerosoli.  Pe atunci nu apreciam aceste plimbări și trebuie să recunosc că de multe ori oftam privind totul ca pe o obligație, aceea de a-i însoți pe părinți.

Odată cu trecerea timpului, s-a născut interesul pentru cărți și filme. M-au fascinat pentru că lumea lor era alta decât a mea, pentru că am găsit răspunsuri pe care cei din jur nu mi le-au dat.

Unul dintre regretele copilăriei este faptul că nu am avut cu cine să discut. E rău să te simți singur într-o familie. Probabil acesta este și motivul existenței prietenilor de-a lungul timpului. Ei au înlocuit, nu  întotdeauna cu succes, pe cei care nu și-au găsit timp să mă asculte, sau să vorbească pur și simplu.

Și a venit adolescența… Cu program de 2 ore la TV (în care nu aveai ce să vezi), cu cozi interminabile și cât mai matinale la alimente, cu frig în case și curent electric drămuit, cu sistemul par/impar pe baza căruia puteai/nu puteai să circuli duminica, cu filme văzute pe bază de abonament, dar și cu foarte multe cărți citite. La toate acestea se adăuga ambiția: îți doreai cu adevărat să realizezi ceva. Să-ți demonstrezi ție și familiei că poți.

Am auzit odată o replică a unui tânăr din vremurile actuale despre studenție: ” Ce vă tot lăudați că ați intrat pe merit la facultăți, pe număr limitat de locuri și că examenul era examen iar diploma nu era doar pentru tablou?Vă ținea statul la facultate, nu ca acum când părinții muncesc pe rupte pentru a-și întreține copii, iar tinerii la rândul lor au o slujbă pentru a avea bani de buzunar…”

Eronat stimabile! Și în acele vremuri tot părinții ne țineau la facultate, ne-am cumpărat manuale și cărți pentru a învăța iar locurile în cămine erau tot limitate, deși cazarea se plătea.

Copilăria și adolescența reprezintă etape esențiale în procesul maturizării. Chiar dacă îmi aduc aminte cu nostalgie de ele, totuși nu regret trecerea timpului. Experiența se acumulează în timp, iar fără ea m-aș simți mai săracă. Mă bucur doar că amintirile frumoase au rămas. Iar pe cele urâte le-am încuiat undeva în cel mai adânc cotlon al sufletului.

Scan 4

Tag-uri:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton