Doza de fericire

M-am oprit în fața unui magazin uriaș: geamuri uriașe, uși uriașe, reclame uriașe.

Oamenii adunați în grupuri în fața lui, tineri, bătrâni, femei, bărbați, adolescenți sau copii semănau cu un amalgam pestriț de furnici mișcătoare. Curioasă, m-am apropiat de un grup. Discutau în șoaptă .

– Ce s-a întâmplat? am întrebat privindu-i nedumerită.

Au tăcut și și-au întors privirile spre mine. Dar a durat ceva până au răspuns.

– Nimic, am auzit.

-Nimic? Bineînțeles că nu puteam accepta acest răspuns. Dar de ce este coada aceea lungă de oameni la intrarea în magazin?

Tânărul de lângă mine întoarce capul să privească, după care îmi zâmbi.

– A… se dau doze de fericire, după care m-a ignorat complet.

Doze de fericire! Doze de fericire? Există așa ceva?

M-am așezat cuminte la rând, hotărâtă să văd în ce constă doza de fericire.

Ușile mari se deschid singure în fața mea  și pășesc timid în sală. O încăpere mare, albă în care văd în depărtare multe dulapuri aflate în spatele unui birou, în timp ce pe peretele opus se află stivuite cutii: mari și mici. Un perete de cutii. Persoanele din fața mea, după ce părăsesc biroul, se îndreaptă spre depozitul de cutii, iar o femeie, în combinezon alb le înmânează. Unii au parte de-o cutie mare și de un zâmbet pe măsură, dar alții primesc cutii mici și îi aud oftând. În timp ce o parte din oameni pleacă cu ele în brațe, fără să le deschidă, cei nerăbdători încep să le desfacă. Și scot sticluțe mici multicolore din care sorb conținutul.

Înaintez domol și încerc să le surprind chipul, convinsă că se va petrece o schimbare, dar ei părăsesc încăperea pe o altă ușă aflată aproape de peretele plin de cutii. Nu văd nimic. Și sunt un pic dezamăgită.

Și dintr-o dată… este rândul meu. În spatele biroului mă întâmpină o fetiță nemaipomenit de frumoasă, într-o rochiță albă vaporoasă, alături de care se află un băiețel. Și el este un copil frumos și formează împreună cu fetița un cuplu de păpuși.

Vocea lor cristalină mă face să zâmbesc și simt cum mă inundă fericirea.

– Bună ziua, spun amândoi în cor și fac o mică plecăciune. Numele dumneavoastră?

Îmi spun numele și fac la rândul meu o plecăciune.

Fetița deschide o carte groasă, pe care abia o poate răsfoi și se oprește la o pagină. Încerc să văd ce scrie , dar literele sunt atât de mici, încât reușesc doar să-mi descifrez numele.

Renunț însă curând pentru că simt ochii copilei ațintiți asupra mea.

– Îmi pare rău, aud vocea cristalină răsunând, dumneavoastră NU PUTEȚI PRIMI DOZA DE FERICIRE.

Mă uit mirată la acești copii și-mi trece prin minte gândul că e o farsă. Dar lacrimile din ochii lor încep să cadă pe obrăjori și mă cuprinde mila. E un impuls subit de a-i strânge în brațe, de a-i alina până zâmbetul frumos revine pe fețele lor gingașe.

Întind brațele și întreb:

– De ce?

E clipa în care suspinele lor se transformă în hohote de plâns, ce-mi strâng inima cuprinsă de durere.

– De ce? repet cu îndârjire

– Pentru că NU AȚI IERTAT, răspunde băiatul printre suspine.

Las brațele să-mi cadă, îmi plec capul cuprinsă de deznădejde în timp ce văd mulțima depărtându-se de mine. E liniște. O liniște care mă sufocă.

Și încerc să găsesc aer, să-mi reglez respirație, să mă mențin în viață.

Deschid ochii și privesc în jur speriată. E altceva. Un alt decor pe care-l văd zilnic. E dormitorul meu… și atât.

”SĂ IERT?” repet. Of, dar e cumplit de greu!

IMG_0186

Tabloul este realizat de Asociația Artiștilor Plastici Ancora Tulcea și face parte din colecția personală de tablouri.

Anunțuri

Tag-uri:, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton