M-am întors de câteva zile de la Bușteni și deja îmi este cumplit de dor. Trebuie să recunosc că uneori am impresia că m-am născut în locul nepotrivit pentru că iubesc enorm muntele și am senzația că de fapt acolo este locul meu.
Am plecat de dimineață din Tulcea, nerăbdători să ajungem. Drumul a fost destul de aglomerat, în special cu TIR-uri, acei monștrii ai șoselelor ( așa îi văd eu…), care uneori nu încap pe o singură bandă și care inevitabil adună în urmă o coadă lungă de mașini în zona serpentinelor. De la Ploiești traficul s-a aglomerat și mai mult, dar fiind o șosea cu 4 benzi (2 dus și 2 întors) se circulă destul de bine. În jurul prânzului am ajuns la Bușteni și ne-am cazat la pensiunea Valea Albă, care are cred, cea mai frumoasă vedere din Bușteni. Apartamentul în care am stat este situat la ultimul etaj și dispune de camera matrimonială, o cameră cu o canapea, baie și terasă. Mi-a plăcut însă ideea unei săli de mese pentru fiecare etaj, dotată cu frigider, cuptor cu microunde, filtre de cafea și tacâmuri la discreție. (Interioarele pot fi văzute și în pozele din slide-ul de mai jos).
A doua zi, am urcat la Kalinderu, unde este deschis pe perioada verii un Park Fun, dotat cu mașini speciale pe piste speciale, și telescaunele ce te duc la Izvoare. Din păcate exact când doream să începem cursa cu mașinile tip karting (!!!) s-a oprit curentul. Ne-a dispărut repede supărarea pentru că alături de noi era un grup foarte vesel care nu se putea opri din râs când au auzit că s-a oprit curentul iar unul dintre prietenii lor a rămas blocat în telescaun. Am avut senzația că amuzamentul lor era un fel de bucurie sadică pentru frica celui rămas înțepenit la o înălțime considerabilă de sol. Polițe de plătit probabil!
Ziua următoare a fost rezervată Sfinxu-lui și Babelor. Dar acest lucru a fost posibil abia după ce am stat cam două ore la coadă la telecabină și am refuzat să mă enervez din cauza unor turiști nerăbdători, care încercau să fenteze coada și să ajungă în față. Vremea sus, la cota 2200 a fost superbă. Nu a plouat, vântul a bătut suportabil iar cheful nostru de a face poze a fost nemăsurat. Așa se explică ședința foto la care a fost ”supus” Ovidiu, după ce s-a urcat pe o stâncă.
Toate pietrele din zona aceea sunt ciudate. Unii spun că forma lor a fost modelată de vânt și ploi. Însă eu am văzut pietre ciudat de bine șlefuite care sunt răspândite numai pe acel vârf de munte și mult nisip fin. Pentru o fracțiune de secundă m-am întrebat dacă nu mă aflu pe malul mării. Sfinx-ul este însă cel mai impunător și mai misterios. Cu cât te apropii mai mult de el cu atât ești mai dezamăgit pentru că până să ajungi în poziția corectă, este doar o stâncă mare și lipsită de orice formă. Imaginea pe care o vedem îm albume și în atlas nu apare decât într-o singură poziție. Dacă te duci în partea opusă… Sfinx-ul este doar un pietroi.
În partea ce reprezintă imaginea Sfinx-ului se vede foarte bine acel cap uman (pe care eu l-am asemuit unui cap de dac) și-mi este imposibil să cred că este doar un obiect modelat de natură. Prea simetric au fost sculptate elementele feței umane.
Zona este împânzită de pietricele ce strălucesc datorită conținutului mare de siliciu, dar din păcate și de urmele lăsate de turiștii mai puțin civilizați care au venit în vizită: sticle de plastic, hârtii, pungi.
Maine voi continua cu alte obiective turistice de la Bușteni.
Lasă un răspuns