Iubim cadourile

Da, noi femeile iubim cadourile. (Și ar face bine bărbații să recunoască că și ei adoră să primească lucruri).
Cadourile sunt pentru noi clipe de bucurie și fericire. Binențeles că nu mă refer la cadourile lipsite de semnificații, gen spray-uri, sau alte obiecte (inutile) care rămân uitate într-un colț prăfuit al sertarului. E vorba de acele cadouri după care tânjim, la care visăm din când în când cu ochii deschiși, sau despre acele mici ”mărunțișuri” care au pentru noi o semificație aparte. Iar elementul cel mai frumos este surpriza: o cutie mare, cu multe ambalaje colorate în ea, iar undeva într-un colț, obiectul dorit, oferit exact în momentul în care ne așteptăm să-l primim cel mai puțin. Iar cadourile care apar fără vreo ocazie specială (aniversare, Crăciun, etc) sunt și mai deosebite. Am avut parte de câteva surprize extraordinare din partea soțului și a băiatului meu și pot să spun că mi-au dat lacrimile: de emoție, de bucurie, de dragoste și de recunoștiință că sunt iubită. Am primit cadouri surprinzătoare și din partea prietenilor (Thank you Mark, because  help me to discover Sarah Brightman http://www.youtube.com/watch?v=U3hgw0Uyuvw) și chiar din partea unor persoane la care nu m-aș fi gândit.

Un cadou surpriză poate fi chiar și un simplu zâmbet dacă vine din partea unei persoane morocănoase, sau un ”Mulțumesc” spus din tot sufletul. Surprizele plăcute pot deveni ”gura noastră de oxigen” după orele încărcate și stresante ale unei zile de lucru, după o perioadă grea în care am avut de depășit o serie de obstacole.

Și aceeași frumusețe o găsesc și în a oferi cadouri. Cadourile date cu drag sunt mici punți de legătură între cel ce oferă și cel ce primește. Bucuria lui/ei este și bucuria mea, pentru că nimic nu se compară cu clipa în care oferim fericire și bucurie.

A doua realitate, Volumul II- Cadoul lui Ral pentru Diana (fragment) (http://www.daruieste.eu/cumpara/a-doua-realitate-vol-ii-1239509)

”- Și încă ceva, spuse întorcând capul și fixând cu privirea cutiuța de pe masă. Surpriza ta așteaptă.

Eram euforică, simțeam valurile de căldură ce îmi loveau corpul făcând-ul agitat și neliniștit. Vestea pe care mi-o dăduse Ral, era cea mai mare surpriză pe care o primisem și de departe cea mai frumoasă. Nu-mi imaginam ce-mi mai putea oferi.

Am deschis cutiuța aurie și am scos un ceas. Un ceas mic, rotund, negru, cu cifrele luminate în alb, dar care în loc de limbi indicatoare avea niște spirale minuscule. L-am întors și pe o parte și pe alta, căutând și altceva. Pe spatele ceasului erau gravate câteva cuvinte:“PENTRU O ETERNITATE ȘI ÎNCĂ UN PIC”

– Ce este ? am întrebat cuprinsă brusc de îndoială. S-ar putea totuși să nu fie un ceas.

– Este un Genus.

– Și ce face, măsoară timpul?

– Un altfel de timp decât cel obișnuit. Gândește-te la ceva sau cineva care nu este aici.

Văzând ezitarea mea, insistă.

– Diana, gândește-te la ceva sau la cineva,…nu contează din care lume. Dar care nu este lângă tine.

În minte apăru chipul frumos și gingaș al fetei mele.

 Genus-ul începu să vibreze ușor în mână, spiralele rotindu-se și parcurgând fiecare cifră de pe cadran până se auzi un click scurt iar obiectul se desfăcu. Cadranul culisă într-o parte, lăsând să se vadă un minuscul display.

La început am văzut doar culori, multe și amestecate, apoi începură sa se îmbine, să se ordoneze și se contură un chip. Am țipat, aproape să scap obiectul din mână. Persoana de pe display era Ioana, pe stradă, cu ghiozdanul în spate, întorcându-se de la școală însoțită de o colegă. Aveam senzația că urmăresc un film scurt din viața ei și mă podidiră lacrimile. Cu cât mă chinuiam să deslușesc mai mult fața fetei, cu atât mai încețoșați de lacrimi, erau ochii. Furioasă, cu o mână ștergeam ochii, iar cu alta țineam obiectul strâns în palmă de teamă să nu-l scap și să-l stric.

– E real? am întrebat

– Binențeles. În acest moment Ioana se întoarce de la școală.

– Oh,…atât am mai putut să spun după care am căzut în genunchi, scuturându-mă îngrozitor din cauza hohotelor de plâns.

Ral se așeză lângă mine și mă luă în brațe, legănându-mă ușor.”

Tag-uri:, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton