Idee de vacanță

Zilele trecute am fost din nou la Mânăstirea Celic-Dere din județul Tulcea, ce reprezintă o oază de liniște unde pot să-mi încarc bateriile.

Totul este aerisit, extrem de curat și aranjat cu foarte mult bun gust.

Scurtă istorie a mânăstirii:

  Mânâstirea Celic Dere este una dintre cele mai cunoscute din Dobrogea, fiind considerată drept un centrul al ortodoxismului din zonă. Numele, de origine turcă, l-a primit de la pârâul din apropiere care în traducere înseamnă “pârâul de oțel“. După 1932  sub atenta îngrijire a Episcopului Nifon, la mânăstire s-a înființat o școală atelier de pictură bisericească, o școală primară pentru adulți până la vârsta de 40 de ani, un atelier de covoare, de țesături naționale cu o sețtie de broderii artistice.

Icoana care se curăță singură

În patrimoniul Mânăstirii Celic Dere se afla icoane unicat, la care pelerinii vin să se închine cu mare nădejde în puterea dumnezeiască.
Una dintre cele mai importante este icoana făcătoare de minuni a Domnului nostru Iisus Hristos, adusă aici pe la 1806 – 1812. Este cunoscută sub numele de “Icoana care se curață singură” deoarece la un moment dat era înnegrită de trecerea timpului, dar apoi, ca o minune, chipul Mântuitorului s-a luminat în parte.
Legenda locului spune că icoana a fost adusă de un soldat care le-a spus călugărilor (ce se aflau în acele vremuri în lăcaș, acum sunt măicuțe) că deși este înegrită, ea se va curăța, iar ochii lui Hristos se vor deschide. La aproape 200 de ani de la acel moment, icoana s-a luminat pe mai bine de jumatate.

Pozele pe care le-am făcut cred că sunt destul de concludente despre frumusețea zonei pe care o recomand cu căldură celor care iubesc natura, liniștea și frumosul.

Sursa info istoric mânăstire: http://www.romanianmonasteries.org/ro/alte-manastiri/manastiri-dobrogea/celic-dere

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Tag-uri:, , ,

Un gând despre „Idee de vacanță

  1. btibic Iunie 27, 2011 la 12:50 pm Reply

    Este o zona minunata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton