Un vapor în derivă

Oceanul politic, social, economic și cultural este tulbure și foarte agitat în aceste vremuri. Că intervine natura (un cutremur, un uragan, o inundație sau orice altceva de care dispune), sau omul prin puterile sale limitate dar totuși încă destul de mari, valurile care se nasc sunt imense și au rezonanță pe întreaga planetă (A se citi criza mondială care pândește în continuare după colț!).

Valurile acestea ucigătoare lovesc în toată lumea, destabilizând economii, creând haos și stress. Iar în situația în care un vapor se află din greșeală în zona numită ”Ochiul Uraganului” și mai are la cârmă și un comandant nepriceput lucrurile sunt foarte periculoase și se pot termina în orice secundă.

Dar să analizăm mai întâi vaporul să vedem cum este dotat. O navă modernă dispune de o serie standard de compartimente (precum sala mașinilor, sau zona trusterelor, ca să nu mai amintesc de zona de propulsie sau de cabina de comandă). Comandantul nostru a primit o navă cât de cât pusă la punct, cu compartimentele intacte, cu speranțe de modernizări și eventual achiziți de noi echipamente. Și binențeles, ca pe orice navă modernă, aici găsim și o cabină destinată asistenței medicale cu două paturi și instrumente chirurgicale de prim ajutor. Pe vas se află și câteva magazii de unelte, puține adevărat, dar care scutesc o serie de cheltuieli inerente unei reparații de rutină în port. După multe insistențe ( dar nu a actualului comandant) vaporul  este dotat și cu o sală de curs în care echipajul se poate delecta sau instrui în timpul liber.

Să revenim la timpurile în care comandantul a fost ales să conducă nava. Lacrimi, flori, felicitări, promisiuni, emoții (reale sau false)… și nava a pornit la drum. Însă nici nu a parcurs câteva mile marine  că oceanul (politic, economic, social) începe să fie agitat și valurile crizei devin tot mai amenințătoare. Comandantul nostru cere rapid un raport asupra resurselor și îl convoacă pe secund (ales de el cu grijă portocalie) pentru a-i trasa câteva sarcini și a-i aminti că trebuie să fie cu el ori… jos în primul port.

Comandantul decide astfel că trebuie să facă economii și taie întâi din salariile echipajului ( marinarii simpli, căci de frica unei revolte nu se atinge se ofițeri). Marinarii șoștesc pe la colțuri ” Jos Comandantul!” dar nu îndrăznesc mai mult de atât, pentru că-i paste veșnica amenințare (”Vă debarc în primul port!”).

Comandantul studiază și  analizează din nou rapoartele primului min…pardon, secundului și decide că trebuie să mai reducă cheltuielile. Le-a tăiat salariile marinarilor, dar tot sunt guri de hrănit, iar hrana înseamnă bani, așa că, în miez de noapte, aruncă un pat și niște echipamente medicale, niște scule de reparat și în virtutea inerției și un mecanic și un asistent. Și cum din greșeală mai alunecă peste bord și vreo doi marinari mai bătrâni, nu-i nici o pagubă.

Marinarii devin pe zi ce trece mai tăcuți și privesc cu teamă în jurul lor. Nici să deschidă gura nu mai îndrăznesc. Și într-o zi unul dintre ei se îmbolnăvește, dar cum echipament medical nu mai există (conform planului de restructurare a comandantului) singura lui speranță este să se vindece cu aer. Ceea ce nu se întâmplă binențeles și moare. Comandantul ridică din umeri spunându-și ”O gură mai puțin de hrănit”.

Într-o zi decide că sala de relaxare și instruire este inutilă și aruncă peste bord, calculatoarele, televizoarele și cărțile. Dar tot în aceeași zi se strică o pompă din zona propulsoarelor. Disperat strigă să vină cineva să repare. Dar nu are cine pentru că nu are cu ce. Atelierul de lăcătușerie trebuia desființat, era o cheltuială în plus. Într-o altă zi un bec roșu de pe consola de bord începe să pâlpâie enervant. Cheamă ofițerii și le cere să rezolve problema. Se uită unii la alții și ridică din umeri neputincioși pentru că n-au apucat să parcurgă materialul de curs privitor la semnificația becului roșu, iar acum…nu mai pot.

Comandantul, tună și fulgeră amenințând pe toată lumea.

Oceanul are și zile calme și zile agitate iar vaporul, cu chiu cu vai reușește să se deplaseze în deriva lui. Într-o zi unul dintre ofițerii mecanici îl anunță pe comandant că au pierdut un truster. ”N-avem bani, vine replica acidă” a comandantului. Mecanicul își înghite cuvintele și pleacă să se sfătuiască cu colegii ( pe la colțuri, gen talk-show-uri, în care toți vorbesc dar nici unul nu face nimic). Fără un truster nava  riscă să nu mai poată acosta, dar se pare că acest lucru nu-l deranjează pe comandant. Izolarea este și ea un mod de-a subjuga echipajul. Într-o altă zi un alt ofițer îl anunță pe comandant că un radio s-a defectat. ”Nu-i nici o problemă ” vine replica comandantului, n-avem nevoie să comunicăm cu nimeni.

Și din nou comandantul analizează rapoartele și decide că o altă modalitate de-a face economii este să reconfigureze nava. Adică să desființeze unele compartimente ( a se citi județe) să unească altele ( a se citi voievodate) și cere echipajului să se apuce de lucru. Și în tot acest timp vaporul se află pe oceanul agitat, asistă la strigătele disperate ale altor echipaje (a se citi Grecia) dar comandantul nu vede și nu înțelege nimic. Iar în momentul în care începi să dărâmi pereții  ce fac parte din structura de rezistență a navei- gusee și întărituri ( a se citi, industrie, învățământ, sănatate, cercetare, etc.), ce credeți că se întâmplă cu nava?

 

Anunțuri

Tag-uri:, , , ,

4 gânduri despre „Un vapor în derivă

  1. Superb! E de plins pentru „oceanul politic,economic si cultural” in care ne aflam cu totii. Nava se va scufunda,odata cu ea si pasagerii.Echipajul…o parte din ei(lingaii,pupen………ti,etc) si comandantul se vor salva……. fiindca in timp ce au executau taierile din toate fondurile posibile si imposibile pentru functionarea in bune conditii a „navei”, au avut grija sa-si puna la adapost „banii albi,pentru zile negre”.Despre pasageri……selectie naturala.Zile senine in calea ta!

  2. Dar nu am citit nimic despre pasagerii „navei” am intuit eu ca suntem acolo.Pasagerii sunt cei care sufera din cauza nebuniei comandantului si a camarilei sale.

  3. violetabalan Iunie 16, 2011 la 6:31 pm Reply

    Maine voi vorbi si despre chinurile pasagerilor unui vapor condus de un asemenea comandant. Bine ati venit pe blogul meu.

  4. narit Iunie 16, 2011 la 7:37 pm Reply

    continuare… plutind într-o parte, cu echipajul decimat de boli şi toate celelalte cauze, nava reuşeşte prin miracol să se salveze. V-am salvat, nenorociţilor! Dacă nu eram eu (şi ai mei!), vă înecaţi toţi, spuse comandantul suprem. Aşa că, marş la vot!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton