Trecut versus Viitor

Trecutul se află ancorat în viața noastră cu lanțuri grele. Se pare însă că pentru a ne bucura de viitor și posibilitățile pe care acesta ni le oferă trebuie să rupem acele lanțuri. Dacă trecutul este plin de greșeli inevitabil este urmat de regrete și de regulă încep cu ” Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi făcut … altfel?” Dar vreau să vă puneți o întrebare? Care este rostul fabulației pe tema ” dacă era așa sau altfel?” În ce fel se schimbă viața dacă visezi la varianta pe care în acel moment nu ai ales-o? Te ajută cu ceva să târâi pietrele trecutului? Te ajută cu ceva să te poticnești în drum din cauza unor obstacole generate de trecut?

Da, poți învăța din greșelile trecutului, poți urmări anumite semne care pot fi utile în deciziile din viitor, dar deplasarea cu pietrele trecutului atârnate de gât este anevoioasă și chiar dureroasă. Și nici nu te ajută să progresezi pentru că permanent  apare îndoiala și teama de-a nu repeta greșelile de odinioară.

Viața omului nu poate fi lipsită de greșeli pentru că ființa umană nu este perfectă. Cred că acesta este primul pas în a ne accepta așa cum suntem. Niciodată nu ne vom împăca cu lumea exterioară dacă nu ne împăcăm cu propria lume (cea interioară). Iar pentru a supraviețui și a ne bucura de ceea ce ne oferă viața avem obligația de a renunța la trecut, a ne bucura de prezent și a privi cu speranță și încredere în viitor.

Anunțuri

Tag-uri:, ,

Un gând despre „Trecut versus Viitor

  1. btibic Iunie 13, 2011 la 6:06 pm Reply

    Tot ceea ce conteaza este prezentul. Eu vad prezentul ca fiind starea de echilibru absolut. Cu cat vom reusi sa fim mai constienti de prezent astfel incat sa traim in el si nu intrecut sau in viitor, cu atat vom fi mai echilibrati si pregatiti sa intelegem ce ni se intampla.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton