Cum să te păstrezi sănătos (mintal)

 Să nu încerci să urli, pentru că lumea te-ar crede nebun. Să încerci să respiri normal, deși te copleșește senzația că dintr-o dată ți s-a micșorat rația de aer. Să încerci să-ți menții coloana vertebrală dreaptă, deși te-ai simți extrem de ușurat să te poți apleca în funcție de povara pe care o ai în spate. Să încerci să gândești logic și calm deși ești conștient că ar fi mult mai simplu să te lași pradă gândurilor negre și sinistre.  Să încerci să menții la cote înalte iubirea pentru oameni, deși primul lucru care îți vine să-l faci este să-i toci mărunt și sadic. Să-ți păstrezi zâmbetul fals și privirea limpede, deși grimasa ar fi cea mai potrivită mască iar ochii nu vor decât să înoate în oceanul de lacrimi.

Și ca să fie paharul  plin, trebuie să te obișnuiești cu ideea de a trăi zi de zi alături de ei, oamenii cavernelor societății moderne, de care te izbești inevitabil în autobuze, pe stradă, în magazine, alături de care respiri același aer, cu care bei din aceeași apă.

Nu-i așa că-i fantastic, să fii actor în fiecare zi, în cea mai mare reprezentație de pe planetă?

Dar unde sunt oamenii, ”despuiați” de principiile cu care au fost îmbuibați, oamenii într-adevăr liberi în gândire și crez, stăpâniți de curajul de a spune lucrurilor pe nume? Sau poate ei sunt de fapt ”erorile” naturii, lipsindu-le acel ceva esențial ca să-i facă adaptabili la jungla umană?

Atunci când Divinitatea a creat omul ar fi trebuit să-l înzestreze și cu o radieră magică cu care să poată șterge din viața lui toți oamenii răi, perfizi, lingușitori care urmăresc întotdeauna numai propriul interes.

În societatea de azi, mai mult ca niciodată se aplică zicala ”Trăiești cu lupii trebuie să urlii ca ei!”

Anunțuri

Tag-uri:,

2 gânduri despre „Cum să te păstrezi sănătos (mintal)

  1. btibic Iunie 10, 2011 la 4:30 pm Reply

    Cred ca acea radiera Dumnezeu ne-a dat-o tuturor, doar ca sugubat cum e nu ne-a dat si instructiunile de utilizare.
    Probabil ca instructiunile sunt descoperite de fiecare pe masura ce reuseste sa evolueze.

  2. violetabalan Iunie 10, 2011 la 6:19 pm Reply

    🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton