Povestea unei cărți(II)

Ieri am vorbit despre legătura dintre idee și evenimentele din viață. Astăzi voi încerca să răspund la întrebarea: De ce finalul primului volum din tripticul A doua realitate se petrece în Colți, un sătuc din județul Buzău de care marea majoritate a oamenilor nu au auzit?

Eroina romanului meu Diana,  aflată în căutarea pietrei misterioase  care o poate salva și duce în lumea fermecătorului iubit, ajunge la Colți.

Povestea începe acum câtiva ani când băiatul meu a fost în tabăra Poiana Pinului, în județul Buzău. Într-una din discuțiile purtate la telefon mi-a spus că se întoarce dintr-o excursie făcută la Colți unde au vizitat Muzeul Chihlimbarului. Fiind o zonă în care nu am ajuns și mai având încă zile de concediu am decis să vizităm și noi ceea ce vizitau elevii din tabără. Dar înainte de a pleca, conform obiceiului, am căutat pe net un loc de cazare în zonă și informații despre ce putem vizita.

Surpriza a venit atunci când internetul mi-a dezvăluit articole ascunse despre misterele acelor munți. Așa am aflat că există o zonă intens cercetată (Bozioru-Fișcici-Nucu foarte aproape de Colți) pentru că acolo se întâmplă fenomene  ciudate, pentru că, spun localnici, au dispărut oameni, înghițiți parcă de alte timpuri, pentru că acolo există așezări rupestre a căror vechime este greu de stabilit (unii afirmă chiar că ar exista primele simboluri ale ortodoxiei pe aceste meleaguri).

Pentru a vizita zona, am ales ca loc de cazare hotelul Cazino din Sărata-Monteoru. În camera de hotel, am avut surpriza să găsesc un pliant de reclamă a tuturor obiectivelor turistice din județ (Felicitări Consiliului Județean din Buzău!). În lista zonelor care trebuie văzute era și Muzeul Chihlimbarului de la Colți și zona ciudată cu celebrul cer azuriu de o culoare fantastică , unde ”simți că se deschid porțile universului și te încarci cu energie”. Pliantul specifica că intensitatea (măsurată în grade Kelvin) depășește orice valoare cunoscută.

Drumul până la Colți a fost anevoios, pentru că șoseaua era în reparații (un pod fiind chiar reconstruit aproape de la zero). Ajuns în Colți ai senzația că ești într-o altă lume, dintr-o altă epocă. Sau poate impresia o dă doar Muzeul Chihlimbarului, unde vezi gâze încorsetate în rășini milenare, unde privești uneltele primitive folosite în mina ce are acum porțile închise sau admiri măiestria unor bijutieri care au creat podoabe fascinante din aceste mici lacrimi negre, aurii, maro sau chiar roșii ale brazilor.

Și neapărat dacă ajungi în zonă trebuie să asculți poveștile localnicilor ( Tanti Maria din carte nu este chiar un personaj fantastic!). Noi am aflat despre baze de antrenament, despre trupe speciale, despre puteri extrasenzoriale , despre oameni (tată și fiu) care au dispărut în mod ciudat și oameni vindecați miraculos.

Acesta este motivul pentru care am ales Colți ca locul de desfășurare a finalului primului volum, pentru că acolo există ceva, pentru că aceea zonă beneficiază de o aură de mister și s-ar putea chiar să fie o poartă de trecere într-o altă lume! 🙂

Tag-uri:, , ,

2 gânduri despre „Povestea unei cărți(II)

  1. narit Mai 31, 2011 la 4:47 pm Reply

    habar nu aveam de Colţi şi toată povestea zonei. Merci. Poate îmi fac şi eu drum pe acolo. DAr sigur după ce termin Pierdut in Tulcea, ca mie teama de o trecere spontana dincolo 🙂

  2. violetabalan Mai 31, 2011 la 5:21 pm Reply

    Am uitat sa specific ca drumul pana in zona misterioasa se face cam 3 kilometri cu o masina de teren si restul(adica 4kilometrii) pe jos. Adevarata tanti Maria ne-a specificat de multe ori ca zona este greu accesibila si ca numai anumite persoane (care cunosc foarte bine locurile) se aventureaza sa conduca turisti…
    🙂 Binenteles, dupa ce terminati romanul Pierdut in Tulcea pe care abia astept sa-l citesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton