Impresii de cinefil

Cu ceva timp în urmă vă spuneam că am citit Apă pentru elefanți, de Sara Gruen. Mi-a plăcut modul în care a fost scrisă, dar mizeria umană mi-a lăsat un gust amar. Și mi-a întărit încă odată convingerea că nu-mi place circul, locul în care oamenii chinuie animalele pentru spectacol.

Am văzut și filmul Apă pentru elefanți (Water for elephantes) cu Robert Pattinson, Christoph Waltz și Reese Witherspoon. Ultimii doi sunt actori laureați cu Oscar, tânărul Robert Pattinson fiind abia la început, cunoscut publicului ca Eduard Cullen din seria Twilight.

Așa cum era de așteptat, filmul nu prezintă toate evenimentele din carte(nici nu ar fi avut cum), dar nici nu traduce în imagini mizeria și promiscuitatea circurilor mobile din anii 30 din timpul Marii crize din SUA. Se axează mai mult pe povestea de dragoste dintre cei doi eroi, Jacob și Marlena. Am citit un articol în care producătorii filmului sunt acuzați de o serie de organizații pentru protecția animalelor că au chinui elefantul (Rosie în film) pentru a obține numerele de circ care apar în film. Sper din tot sufletul să nu fie așa pentru că nimic nu merită să chinui o ființă neajutorată. Mai ales faima, care este efemeră.

Părerea mea despre acest film: Nu pot să-i acord nota maximă pentru că sunt puțin dezamăgită. Dezamăgită de lipsa unor evenimente descrise în carte și care poate că ar fi trebuit să-și găsească loc în film, dar mai ales sunt dezamăgită de jocul a doi actori. Christoph Waltz face un rol deosebit și-l întruchipează pe August, exact așa cum mi-am imaginat, alternând falsa bunătate cu răutatea și ferocitatea privirilor și a acțiunilor.

Despre Reese, personal nu mi se pare o actriță desăvârșită, iar  în film am avut senzația de falsă de mai multe ori.

L-am lăsat pe Robert la urmă . Băiatul ăsta are ceva special. Este frumos, vesel, atrage ca un magnet lumea din jurul lui. Mi-e teamă însă că dacă nu se decide să urmeze o școală bună de actorie, să învețe să se transpună în pielea unui personaj, să trăiască la maxim viața eroului, va rămâne în memoria cinefililor doar ca Eduard Cullen. E lăudabilă intenția lui de a juca și alte roluri, de a se distanța de rolul care l-a făcut celebru, dar…repet este părerea mea ca simplu cinefil… mai are multe de învățat.

În film lipsește flacăra iubirii dintre cei doi, nu tresari când îi vezi apropiindu-se. Mi-a lăsat impresia de fals.

Dar pentru imaginea de ansamblu asupra anilor 30 într-o americă bântuită de Marea Criză și prohibiție merită vizionat filmul, cu toate lipsurile lui.

http://www.cinemagia.ro/trailer/water-for-elephants-5763/

Anunțuri

5 gânduri despre „Impresii de cinefil

  1. Reproșuri | Ada Pavel Mai 29, 2011 la 11:06 am Reply

    […] Nu știu ce e cu tine, Andreea, începe mama. Eram din nou în curte, rămasă cu un pahar de vin din care abia gustasem în mână. Cum să provoc o […]

  2. Apus | Ada Pavel Mai 29, 2011 la 11:08 am Reply

    […] la mare parcă prea repede. Casa e frumoasă, primitoare, dar parcă nu vreau să intru. Vreau […]

  3. Ada Pavel Mai 29, 2011 la 11:09 am Reply

    De când tot spun că mă uit la film, n-am mai reușit 😀 poate în vacanță 😉

  4. În miez de noapte | Ada Pavel Mai 29, 2011 la 11:13 am Reply

    […] – Nu, eu pot, dar nu am fost provocat, spune, făcându-mă să deschid ochii. […]

  5. violetabalan Mai 29, 2011 la 6:40 pm Reply

    Vizionare plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton