Amintiri din copilărie

Nu este vorba de amintirile lui Nică a lui Ștefan a Petrei din Humulești , care a încântat cu poveștile lui generații întregi de copii, ci de amintirile mele, un copil obișnuit, născut într-un mic orășel din județul Constanța, dar care de la vârsta de doi ani a crescut în orașul de pe malul Dunării, Tulcea.

Copilăria și adolescența mea s-au consumat în perioada comunistă. Îmi amintesc de piețele pline cu bucatele țăranilor, imaginea care mi-a rămas în minte este cea din hala de brânzeturi din Piața Veche, unde eram invitate eu și mama să gustăm din brânză și binențeles să cumpărăm. Apoi a dispărut și brânza și hala.

Nu m-a preocupat lipsa alimentelor, pentru că acest lucru o chinuia pe mama, singura mea preocupare, după cum spunea tata, trebuia să fie școala. Și a fost într-o oarecare măsură, pentru că din când în când mi se acrea de atâtea obiecte pe care le consideram inutile (la aceea vreme) și sub teancul de manuale și caiete de școală ascundeam o carte de literatură. Citeam pe nerăsuflate tot ce-mi pica în mână. De altfel alocația mea lunară o consumam pe cărți, destul de greu de găsit și acelea. Aveam abonament la Patria și la Popular, unde am vizionat cam toate filmele istorice, a lui Sergiu Nicolaescu și a altora. În timpul gimnaziului, era moda grupurilor școlare cu cercuri, panglici și alte accesorii. Problema consta în faptul că era obligatorie prezența, iar eu am fost reticentă întotdeauna când am fost forțată să fac ceva. Am rezistat un an, după care în clasa a opta m-am revoltat, refuzând să mai particip la antrenamente pe motiv că mă obligă să lipsesc de la ore. Nu era vorba de conștiința mea de elev, dar nu-mi  plăcea, iar profesoara care ne antrena( Tovarășa de sport) era o scorpie și nu-mi plăcea să lucrez cu ea.

Binențeles că a ieșit cu scandal, au fost chemați părinții la școală, am fost amenințată cu scăderea notei la purtare, dar după discuții și tratative conflictul s-a aplanat, iar eu am scăpat.

La Spiru Haret, a început o nouă etapă, cea de licean. Cu emoții și spaimă în clasa a 9-a când am avut senzația că am picat pe altă planetă, cu lacune de care habar n-aveam dar care m-au trezit rapid la realitate, cu examen de treaptă la sfârșitul clasei a 10-a, cu profesori buni (profesoara de engleză), profesori mai puțin buni (profesorul de biologie care mi-a pus trei pentru ca nu m-am dus la olimpiada), cu aerele adolescentilor de Spiru, cu vise de facultate.

În aceea perioadă, tremuram la propriu în fiecare iarnă, pentru că nu mai era căldură demult,  radiatoarele dârdâiau alături de noi pentru că se oprea curentul, iar la televizor nu aveam mai mult de două ore program. Și cu toate acestea nu ne plictiseam. Formam grupuri de tineri, de la școală sau de la bloc, cu care mergeam în oraș, la filme, la puținele discoteci, citeam și discutam foarte mult. Cu alte cuvinte socializam. Ne trezeam uneori la 4 dimineața ca să stăm la coadă la lapte, ca să luăm o sticlă de lapte, două borcane cu iaurt și o cutie de smântână. Dar o făceam cu plăcere, pentru că activitatea principală era râsul și distracția. Ascultam muzică străină la posturi de radio cu pârâituri și limbaj indescifrabil, începusem să învâțăm limba rusă pentru ne uitam la Chișinău și urmăream filmele lor. Nu conta că erau tot despre comuniști. Conta însă că era ceva străin la care aveam și noi acces.

Acestea sunt doar câteva amintiri din copilăria și adolescența mea. Să nu credeți că regret perioada comunistă. Oh, nu! Regret însă dezinvoltura tinereții, ușurința cu care puteam trece în lumea viselor și mă doare să văd deriva tineretului de azi.

2 gânduri despre „Amintiri din copilărie

  1. btibic Mai 20, 2011 la 4:47 pm Reply

    Ar fi fost o minune ca tineretul din ziua de azi sa nu fie in deriva, tinand cont de faptul ca educatia lor s-a produs intr-o deriva totala a sistemului. Din pacate, cred ca toti am contribuit mai mult sau mai putin, direct sau indirect la aceasta situatie prin pasivitate sau sustinerea activa constienta sau inconstienta a celor care au generat aceasta situatie.
    Trist, dar adevarat.

  2. violetabalan Mai 24, 2011 la 4:43 pm Reply

    Se pare ca indiferenta sau indolenta de care dam dovada noi romanii ne costa mai mult decat ne dam seama

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton