Camera cu oxigen

Ieri m-am intalnit cu Dalia. Era foarte agitata si extrem de suparata. M-a socat pentru ca eu o stiam ca o femeie stapana pe sine si foarte increzatoare. De aceasta data era insa in miscare permanenta. Am reusit sa scot de la ea doar doua cuvinte”Am treaba”, dar si acestea spuse in viteza incat le-am perceput prima data neinteligibil. Am ramas pe loc, privind in urma ei la mersul agitat, la mana libera aproape tremurand si pentru cateva secunde m-am intrebat daca nu cumva este bolnava. Si nu putea fi decat ceva psihic.

Azi am revazut-o din nou insa era complet schimbata. S-a oprit zambitoare in fata mea, mi-a zambit cu caldura, a ras chiar si m-a apucat de brat cu o familiaritate surprinzatoare.

-Te invit la o cafea. Poti sa vii cu mine, la mine?

Am privit-o derutata si indecisa daca sa-i accept invitatia.

– Hai, se ruga din nou de mine. Nu stau departe si in plus iti datorez o explicatie pentru ieri.

A fost suficient ca sa ma convinga.

Micul ei apartament este aranjat cu gust si te imbie sa te odihnesti in cele doua fotolii mari care ne-au intampinat in living. Era singura, asa cum stiam ca este si probabil va fi inca multi ani, pentru ca slujba a fost si este mereu pe primul plan.

S-a ascuns in spatele unui bar ce masca inteligent o mica bucatarie, strictul necesar unui om care de obicei nu mananca acasa.  Mirosul cafelei umplu mica incapere iar stomacul meu reactiona imediat.  Delia aseza cescutele cu cafea aburinda pe masuta dintre fotolii si se tranti relaxata in fotoliul liber. N-am putut rezista ispitei si m-am aplecat sa inhalez mirosul proaspat.

– Vreau sa-mi cer scuze pentru ieri, incepu ea, dar am avut o zi extrem de proasta la serviciu. Daca ma gandesc bine, cea mai proasta pana acum.

Spunea acest lucru cu mult calm si o detasare care m-au surprins. Evenimentele neplacute au fost ieri, la distanta de 24 de ore si deobicei au prostul obicei de a ne teroriza zile in sir. Cel putin eu nu le pot da uitarii atat de repede. Ea insa vorbea acum ca si cum nici nu i se intamplase ei. Am privit-o cu suspiciune, incercand totusi sa-mi controlez expresia fetei.

– Ieri eram grabita pentru ca simteam ca o iau razna. Lucrurile la serviciu au scapat de sub control, presiunea ultimelor zile si-a pus accentul iar eu am devenit o bomba cu ceas. Ai simtit vreodata ca esti gata sa explodezi, ca te afunzi intr-un hau groaznic si de nepatruns? Cred ca daca cineva mi-ar fi spus ieri sa-mi iau viata, l-as fi ascultat cu cea mai mare placere.

-Of, am murmurat ridicand cescuta cu cafea, avand grija sa tin bine farfurioara. E prea de tot…Nu stiu ce trebuie sa se intample ca sa accepti o asemenea propunere. Viata este cel mai pretios dar.

– Stii, cand esti nervos, debusolat, dezamagit inclusiv de prieteni si cand parca toate se intorc impotriva ta nu gandesti asa. Nu simti decat ca trebuie sa scapi. Prin orice mijloace.

Am sorbit din cafea si am incercat sa-mi gasesc cuvintele s-o combat. N-am reusit asa ca am continuat doar s-o privesc.

– Si totusi azi esti bine, am spus intr-un tarziu. Inseamna ca ai reusit sa alungi toate gandurile negre.

– O sa-ti spun un secret, zise ea zambind. Eu am o camera cu oxigen.

Cum este si normal am privit-o ciudat. Are o camera cu butelii de oxigen? Te poti droga cu asa ceva? Pentru ca astfel exista o explicatie pentru starea ei de detasare si liniste…Dar e absurd…

-Nu inteleg, am spus asezand precauta cescuta pe masa. Ce inseamna o camera cu oxigen?

-Vino, spuse ridicandu-se sprinten din fotoliu si facandu-mi semn s-o urmez.

Am intrat intr-o camera mica, plina cu afise pe pereti, cu un birou si un scaun in coltul opus. Biroul era acoperit cu dosare frumos ordonare si de culori diferite. Afisele insa erau de fapt panouri cu fel de fel de articole scrise de mana, iar pe unele erau lipite chiar si poze.

– Aceasta este camera mea cu oxigen, spuse ea mandra. Pe aceste panouri se afla visele mele. Vezi, insula exotica de pe acesta pagina? Muncesc pentru a ajunge acolo intr-o zi, poate chiar in luna de miere , daca voi gasi un barbat precum…si-mi arata poza unui tanar de pe un alt panou. Aceasta este viitoarea mea casa. Nu-i mare, dar este tot ceea ce-mi trebuie, iar copii mei vor avea un loc de joaca special amenajat.

Se intoarse cu fata spre un alt panou si continua sa vorbeasca.

– Vezi, am poza actritei Caterine-Zeta-Jones. Ea este modelul meu de perfectiune feminina. Incerc sa o imit. Vezi poza, lui Napoleon Hill? Cartile lui m-au ajutat sa creez aceasta camera iar el este modelul meu de incredere si perseverenta. Aici am poza unui atlet, care desi ranit, a continuat cursa fara sa-i pese de durere si locul pe care ajunge. Si eu trebuie sa merg mai departe, sa-mi urmez modelele si sa profit de viata care mi-a fost data in fiecare clipa.  Fiecare obiect de aici ma motiveaza sa continui, sa nu ma las coplesita de tristete si deznadejde, sa lupt chiar cu mine daca este cazul. Fiecare obiect reprezinta o gura de oxigen fara de care nu pot trai.

Am privit, am admirat, m-am minunat dar mai ales am inteles care este secretul depasirii momentelor neplacute, cum te poti mobiliza gandindu-te la viitor , abandonand prezentul si trecutul. Daca pentru ea este suficient sa-si priveasca visele, de ce nu ar fi si pentru mine sau pentru tine? De ce ne emotionam la un film, la o piesa de teatru sau cand citim o carte? De ce sa nu folosim emotiile in favoarea noastra ca sa ne ajute sa depasim momentele cenusii? 

Tag-uri:, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton