Decizia corecta

O noua zi in care ma tarasc spre casa, cu doua sacose in mana, destul de goale dupa un tur prin piata orasului si cu mintea subjugata de ideea ca trebuie sa incropesc o masa pentru familia mea, eu, sotul Andrei si fata Miurna. Candva ma bucuram cand trebuia sa merg in piata, pentru ca acest lucru insemna o iesire, o intalnire cu oamenii si puteam cumpara felurile alimente pentru a gati. Dar asta a fost demult (sau poate asa mi se pare mie), in vremurile cand eram fericita, cand familia noastra insemna ceva, cand nu conta fiecare banut.

Dar Andrei s-a schimbat. Poate m-am schimbat si eu, dar el nu mai este cel de altadata. Incep din ce in ce mai mult sa ma indoiesc de faptul ca mai tine la mine. Sau ca o iubeste pe Miurna. Pentru bataile si purtarea ingrozitoare a lui Andrei m-am acuzat mai intai pe mine. Poate avea dreptate ca nu-mi reusea mancarea atat de buna ca a mamei lui, poate avea dreptate ca nu reuseam s-o fac pe Miurna sa se comprte cum vrea el. Sau poate eram prea cheltuitoare, desi mie nu mi se parea tinand cont ca mi-am carpit hainele cat am putut de mult, iar Miurnei nu i-am mai cumparat demult nimic.

Dar acum am devenit apatica si intr-un fel indiferenta. Cred ca am reusit sa-mi blochez mintea sa nu mai simta suferinta si umilinta. Si in fond poate are dreptate. daca as fi muncit, daca as fi adus si eu bani in casa poate am fi fost egali. Asa si eu si Miurna suntem la mila lui. Cateodata cand ma loveste simt la inceput durerea insuportabila, dupa care am senzatia ca intru in transa. Nu mai simt nimic.

Acum, imi tarai picioarele cu greu spre casa, unde poate nu m-as mai intoarce daca nu ar fi Miurna sau daca as fi avut vreun rost. Dar nu am unde sa ma duc, nu stiu sa fac nimic, n-am cum sa-mi intretin fetita. E ca o pedeapsa pe care nu stiu daca o merit, dar pe care trebuie sa o indur. Sacosele mele sunt aproape goale, pentru ca bruma de bani alocata de Andrei pentru mancare, e aproape pe terminate. Iar pana la urmatoarea suma…mai sunt atatea zile… Nu stiu ce voi gati, dar cu siguranta nu se va ridica la asteptarile lui si va constitui un motiv de scandal. Oftez usor si ma opresc la marginea trotoarului cuprinsa brusc de moleseala tristetii. Oamenii trec pe langa mine, dar nu-i privesc de teama a ce as putea sa le citesc in priviri. Ma simt in siguranta cu capul plecat, cat mai departe de ei.

Miurna are 5 ani, dar ochii ei sunt tristi. Nu-mi amintesc sa o fi vazut zambind, iar cand vine tatal ei, se inchide in ea, ca intr-un cocon. De cele mai multe ori fuge din calea lui, la intrebari ii raspunde cu teama iar cand incep scandalurile isi acopera urechile cu palmele si se ascunde in camara.

Pentru ea practic decid ca trebuie sa merg si pornesc din noua agale spre casa, cu sufletul si mai gol si inima indurerata.

Dar la coltul strazii, un copil, o fetita cu zulufi aurii, razand cu gura pana la urechi se izbeste de mine. Ridica capul si fara a inceta sa zambeasca, cu ochii mari albastrii ma priveste. Aud si simt prin fiecare por veselia, bucuria si dragostea de viata a acestei copile. Timp de cateva secunde ne-am uitat una la alta si fara sa-mi dau seama am inceput sa zambesc. Lacrimile au inceput sa curga libere pe obraji. O femeie o desprinde de langa mine, cerandu-si scuze in numele ei si dojenind-o usor. Fetita isi reia fuga, vesela. Iar eu privesc in urma ei, plangand incet cu gandul la fata mea care nu s-a jucat cu adevarat niciodata, car nu a ras cu pofta pana la 5 ani, care pare o umbra in comparatie cu aceasta fetita zvelta si plina de viata. Plang pentru ca inima imi spune ca de acesta data intr-adevar sunt vinovata. Mi-am condamnat copilul la viata infecta pe care o traiesc. C u revelatie imi ridic capul spre cer si vad ca este albastru, ca norii sunt albi, ca lumea care trece nu se holbeaza la mine, ca aerul pe care il respir are miros de trandafiri. Pentru prima data aud cum vorbesc trecatorii, cum rad, cum discuta, cum isi croiesc drum spre telul lor. Dar telul meu care este? Ce vreau eu de la viata? Am devenit o marioneta lipsita de viata, care se anima doar cand trage cineva de sfori? 

Si inteleg deodata ce trebuie sa fac. Acum plang pentru ca am gasit puterea sa iau o hotarare. Grabesc pasul spre casa. Arunc sacosele intr-un colt de masa si indes cateva haine intr-un geamantan vechi si uzat. Miurna ma priveste cu ochii mari, dar a invatat demult ca nu trebuie sa puna intrebari. O imbrac cu hainuta ponosita si carpita la coate, ii pun ghetele tocite si-i indes pe cap caciulita candva alba si pufoasa. Decizia mea este clara. Merit o viata mai buna. Am datoria de a-i asigura fetei mele o viata fericita. Il parasesc pe Andrei. 

Cel mai greu este primul pas, dar cu fata mea de mana, cu capul sus, hotarata, il fac spre poarta nou deschisa a vietii mele.

(Jurnalul unei mame)

Tag-uri:, , ,

Un gând despre „Decizia corecta

  1. Moi Mai 9, 2011 la 6:04 pm Reply

    Buna seara , am citit randurile scrise si m-au impresionat….Sper sa fie doar un pasaj nefericit , sper deasemenea ca o rezolvare sa apara in curand . In ceea ce priveste copilaria , TREBUIE sa fie fericita , impregnata de zambete si libertate .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton