Sa vorbim despre realitate

 

A doua realitate-Volumul I

Omul percepe o singură realitate, de care este conștient. Este aceea imagine care e formată de elementele vizibile ochiului. Realitatea aceasta este palpabilă, discutabilă și ne modelează comportamentul.

Nisipul fin și strălucitor al deșertului, adunat în mormane mari și impunatoare, este realitatea pe care o percep oamenii triburilor nomade ce trăiesc în mijlocul dunelor de nisip. Pentru ei realitatea perceptibilă se limitează la soarele dogoritor, la nisipul fierbinte, la oaza verde ce oferă umbră, răcoare și adăpost.

Oamenii pădurilor tropicale percep realitatea sub forma frunzișurilor înalte și unduitoare, a animalelor tupilate în umbra tulpinilor imense, a gâzelor ce cântă neâncetat.

Oameni ghețurilor,consemnează realitatea înconjuratoare prin intermediul albului a tot stăpânitor, a gerului pătrunzător, a țurțurilor și a ghețarilor mișcători și amenințători

Europenii, americanii, asiaticii, africanii și alte popoare de pe alte continente percep realitatea generată de mediul în care trăiesc, de conceptele religioase specifice,  de nivelul de civilizație la care au acces.

Dar toți oamenii pământului au ceva în comun. Visează. Dreptul de-a visa este singurul drept ce nu poate fi interzis pentru că nu poate fi controlat. Dacă in timpul somnului, creierul își realizează conexiunile pentru a alcătui un vis, omul nu poate decât să se supună și să participe indirect la acțiunea declanșată de creier. De fapt visele pot fi considerate un dar al Energiilor Supreme, pentru că oferă omului posibilitatea de a evada, de a fi erou sau victimă, de a plânge sau a râde, de a fi bucuros, trist sau înfricoșat. Mecanismul viselor este extrem de complex și tocmai din această cauză, dau dreptate celor care consideră creierul mașina cea mai sofisticată.

Realitatea din vise este minunată sau terifiantă, dar ea există pentru fiecare dintre noi. Pentru ca dreptul de-a visa aparține tuturor.

 Despre vise, realități fantastice, iubire și tradare, despre Colți (misterioasa localitate din județul Buzau)și strălucirea chihlimbarului, despre o femeie, o româncă, care ajunge fără să vrea, în iureșul unui mare secret, un secret care poate schimba evoluția omenirii, prin care bolile teribile ale secolului nostru dispar, un secret care prelungește tinerețea și face oamenii frumoși si bogați… Despre aceste lucruri și multe altele în cartea A DOUA REALITATE- Volumul I

 Disponibilă în librăria Ion Creanga Tulcea (Casa Cărții), librăria de la Mall, librăria de pe strada Babadag.

Pentru alte orașe – disponibilă pe libraria virtuală Dăruiește(Brașov), adresa:http://www.daruieste.eu/cumpara/a-doua-realitate-vol-i-1021927

Părerile unor cititori:

Editura Etnous(Brașov):

”Eroina romanului are o şansă unică, să descopere prin intermediul visului, o lume paralelă celei pe care o trăieşte în realitate. E fascinată de ce găseşte acolo, şi atrasă în mod irezistibil, să se întoarcă din nou şi din nou în lumea visului, unde se pare că îşi află adevărata fericire.

Autoarea numeşte această lume o a doua realitate.

Trebuie remarcat în mod special stilul cărţii care realmente subjugă cititorul, precum o carte poliţistă de bună calitate, pe care nu o laşi din mână până la sfârşit.

Găsim aici şi urmăriri ca în filmele de acţiune şi pasaje cu descrieri de o deosebită frumuseţe. Ne fascineaza lupta care se dă în sufletul eroinei, pentru a lua cea mai grea decizie din viaţa reală în care a trăit 40 de ani alături de familie.”

Critic literar Alex Stefanescu in Posta redactiei: http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/2010_11_01_archive.html

”Romanul „Lumea mea”, primul dintr-un triptic care mai cuprinde, conform explicaţiilor dv., „Lumea lui Ral” şi „Secretul”, este pueril-fantezist, dar se citeşte cu plăcere. Aveţi un scris simplu şi (repede) curgător, greşeli de gramatică relativ puţine (cea mai frecventă este „v-a trebui” în loc de „va trebui”), imaginaţie şi sentimentalism. Povestea femeii care, în timpul somnului, lângă soţul ei, visează întâlniri cu alt bărbat (întâlniri atât de reale încât, după ce face baie în mare cu neasemuit de frumosul Ral, se trezeşte cu părul ud de apă de mare), atinge o coardă sensibilă a cititoarelor, fiind o reprezentare (simplistă) a eternului bovarism. Eu nu încurajez acest gen de romane uşoare, à la Coelho, despre care ştiu însă că ar avea succes de librărie.”

Luminita N: ”Prima intrebare pe care mi-am pus-o a fost:  Oare exista o asemenea lume? O descrii atat de real…”

Zoica D: ”O…m-ai lasat cu ochii in soare. Vreau volumul II, abia astept sa vad ce se intampla.”

Sorin O : ”Ma enerveaza Diana ca-si tradeaza familia. Cartea penduleaza intre cele doua lumi si simti nevoia sa vezi ce urmeaza…”

Tiberiu B: ” Aceasta nu este o carte obisnuita. De ce? Pentru ca actiunea a luat nastere din trairi adevarate , pentru ca lumea energetica chiar exista, pentru ca refuz sa cred ca nu exista a doua realitate”

Carmen C : ”Sunt foarte bucuroasa ca mi-ai oferit privilegiul de a-mi exprima o parere in legatura cu cartea.
Precizez ca este o parere nascuta dupa capitolul 3,”Salvarea”si dupa o discutie cu un foarte bun prieten mult mai documentat decat sunt eu in acest moment.
In stari alterate de Constiinta se poate petrece si o bilocatie ,adica sa fii in doua locuri diferite si facand doua lucruri diferite.
Si cred ca important e altceva…TU AI MINTEA DESCHISA pentru asa ceva,deci spiritul tau te pregateste pentru o noua gama de experiente utile in evolutia ta la nivel de Spirit intrupat
Starile alterate de constiinta sunt numite asa de medicina alopata intrucat nu au alta explicatie dar constiinta functioneaza CONCOMITENT pe toate nivelele de vibratie
si pe masura ce Mintea devine tot mai mult unealta ascultatoare ne ajuta sa sesizam concomitent functionarea noastra in cat mai multe planuri de vibratie
Intrebarea este daca se poate vorbi de intrarea in alta dimensiune…sau bilocatia este la nivelul aceleiasi dimensiuni…In sensul cel mai simplu e doar la acelasi nivel dar in sens largit se poate spune ca poti fi si in Universul CAUZAL si in Universul FIZIC
De fapt CHIAR asa si suntem .DOAR limitele actuale ale mintii noastre ne creaza aceasta iluzie ca suntem doar aici…De unde esti sigura ca tu esti acum la Tulcea si eu la Motru?
De unde crezi ca STII asa ceva ?
In sens mai larg e chiar alegerea ta de la nivelul SINELUI tau spiritual pentru a putea avea experienta acestei vieti chiar asa cum o ai acum,pentru ca in felul cum curge ea este o logica umana si o Logica Divina care este supraumana si de neinteles pentru constiinta de turma. http://catanacarmen.unblog.fr/

 
 

Tag-uri:, , ,

2 gânduri despre „Sa vorbim despre realitate

  1. narit Mai 4, 2011 la 11:10 am Reply

    Acest mesaj nu este spam ci doar o invitatie la cultura!
    Daca sunteti pasionati de lectura si de orase romanesti pline de pitoresc, cum sunt Sulina sau Tulcea, accesati cu incredere http://www.mistereledunarii.wordpress.com , care va ofera in fiecare zi un episod din istoria celor doua orase dunarene si geneza unui roman de fictiune istorica intitulat Pierdut in Tulcea, din ciclul Misterele Dunarii. Cartea se doreste a fi asezat alaturi de romanul Europlis, de Jean Bart, sau scrierile lui Panait Istrati.
    Cu respect,
    Nicolae C. Ariton

    p.s. – Poate ne blogrolluim blogurile

  2. btibic Mai 8, 2011 la 8:14 pm Reply

    Pana la urma, realitatea este cea pe care noi ne-o facem, este prezentul asa cum il simtitm si il traim fiecare dintre noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton