Nisipul timpului- fragment

Va ofer un fragment din noua mea carte.

– – – – – – – –
    Mă simt extraordinar!

      În primul rând sunt liniștită, calmă și recunosc o stare de beatitudine, care mă surprinde. Apa mării îmi ajunge până la tălpi și absoarbe nisipul, cufundându-mă ușor. Urma pașilor mei pe nisipul ud dispare rapid sub presiunea apei sărate, puțin caldă și plăcută la atingere. Și miroase extrem de bine: sare, apă curată și proaspătă, alături de nisipul fin și strălucitor.
      Mă înclin ușor ca să fiu mai aproape de valurile înspumate, ca să privesc picaturile fine de apă amestecate cu nisipul auriu de pe picioare.
     E  liniștea pe care nu am simțit-o de mult, pe care de fapt am uitat-o. Nici măcar micile zgomote de fundal, țipătul unui pescăruș, sau un val puțin mai îndrăzneț nu reușesc s-o distrugă. Este liniște în primul rând pentru că am reușit să nu mă gândesc la nimic, să-mi canalizez atenția doar pe ceea ce ochii văd în jur, să privesc, să miros, să simt și să accept așa cum sunt fără a mă întreba de ce.
      Am reușit să-mi educ mintea.
      Iau un pumn de nisip pe care-l ridic, îl admir o secundă, apoi îl las să se scurgă printre degete, privindu-l cum dispare, cum se prelinge după cutele și pliurile mâinii mele. Apoi îmi ridic mâna și o privesc. Nu toate cristalele de nisip s-au scurs și s-au eliberat din încătușare. Unele au rămas lipite de piele, formând un praf fin și strălucitor care-mi înconjoară mâna ca o aură galbenă. Lumina soarelui este cea care le colorează într-un curcubeu jucăuș și-mi face palma feerică.
      Fără o explicație anume îmi vine în minte melodia lui Celin Dion, My heart will go one, și încep să fredonez, continuând plimbarea printre valuri și nisip.
      Sunt bucuroasă pentru că știu că toate gândurile frumoase care-mi străbat mintea, imaginile superbe pe care ochii mei le captează, sunetele calde și liniștitoare întregesc un tablou, formează o înregistrare miraculoasă care va bucura ziua cuiva, pe care-l va face fericit că trăiește în această lume.
      Acum știu, cunosc secretul care mi-a schimbat viața și oricât ar părea de paradoxal nu numai pe a mea, ci a milioanelor de oameni care sunt mai uniți decât își imaginează, care există doar pentru că semenii lor trăiesc alături.
     L-am numit SECRETUL EXISTENȚEI UMANE.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , ,

Un gând despre „Nisipul timpului- fragment

  1. beatitudine Aprilie 3, 2011 la 12:36 am Reply

    […] De asemenea poti arunca o privire si pe aceasta pagina: https://violetabalan.wordpress.com/2011/03/30/nisipul-timpului-fragment/ Tags: beatitudine, stari ale constiintei, stari […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Lecturi de mamica

recenzii carti, timp liber, dezvoltare personala, parenting

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton