Cum ne schimba viata un animalut

Baiatul meu iubeste animalele. Ii plac si pisicile si iepurasii( a avut cate un exemplar din fiecare, Pepsi pisoiul si Crina iepurasul). Dar intr-o zi acum doi ani si cateva luni, in plina vara a vorbit cu un vecin sa-i dea un catel. Binenteles ca si eu si tatal lui am strambat din nas. Nu suntem adeptii gazduirii animalelor la bloc. La casa, la curte, in aer liber unde au spatiu sa alerge si sa se joace este cu totul altceva. Si ne-am chinuit pe rand sau impreuna sa-l convingem ca nu puteam lua si un caine la bloc. Fara sorti de izbanda insa pentru ca intr-o sambata, in luna iulie cand l-am trimis sa cumpere ceva de la magazin, s-a intors entuziasmat pentru ca se intalnise cu vecinul buclucas care l-a dus sa vada puii unei cateluse. Si ne-am reluat munca de convingere, dar cu cat vorbeam noi mai mult cu atat se umpleau ochii lui de lacrimi. Si facea numai promisiuni. Eu o sa-l plimb. Eu o sa-i dau de mancare, eu o sa am grija de el. Si inevitabilul s-a produs. Prima am cedat eu si apoi ramas singur, a trebuit sa cedeze si tatal lui.  Si uite asa a venit in familia noastra Sparky un catel jucaus de rasa tekel. Primele doua nopti au fost cele care îi vor ramane permanent in minte lui Ovidiu. Sparky a fost luat de langa mama si fratii lui si a plans incontinuu. Singura persoana langa care tacea era el, baiatul meu. Si pentru ca promisiunile erau prea aproape ca sa poata fi uitate, a ramas acasa singur ca sa aiba grija de catel, a fost in aceeasi zi cu el la medic ca sa-i faca carnet si sa fie luat in evidenta. In primele doua nopti cum il auzea scancind se aseza langa el pe hol pe presuletul pe care-l pregatisem, iar catelusul se baga in el si tacea. Asa a dormit baiatul  pe hol, cu catelusul in brate. Binenteles ca si ziua plangea si iar trebuia sa se duca sa stea langa el. L-am vazut seara frant de oboseala, dar inca decis sa-si tina promisiunea. M-a topit cand l-am auzit spunand: „Mama sunt si eu copil si vreau sa dorm in patul meu”. Dar, desi inima imi spunea altceva, am replicat dojenitor: „Ti-ai asumat o responsabilitate!”
Dupa doi ani si cateva luni pot spune ca in mare parte baiatul meu s-a tinut de promisiune. El a fost cu Sparky la medic cand a fost bolnav, il duce la vaccin de fiecare data cand este programat, se joaca cu el, ii da de mancare si il necajeste cateodata. Dar Sparky are destul de multa personalitate si stie sa-l puna la punct.

Schimbarea este insa la noi. M-am atasat enorm de el, iar el m-a invatat sa privesc altfel animalele. (Am oprit eu masina in varful unui munte ca sa dau la o parte un catel care risca sa fie calcat!)

Cand sunt suparata se uita cu ochii lui mici si rotunzi la mine ca sa imi arate ca imi este alaturi. Sau vine incet si baga capul sub palmele mele impingand sa desprind mana si sa-l mangai. Ma bine-dispune cand il vad cat de bucuros este cand venim de la serviciu si el este intotdeauna cel care ne intampina primul. Si sare cand la unul cand la altul. Apoi urmam ritualul. Dupa mangaieri, trebuie sa am ceva bun sa-i dau.

Iar el s-a obisnuit cu noi. Unde suntem noi trebuie sa fie si el. Refuza sa stea in cosuletul lui singur pe hol, daca noi suntem intr-o camera. Zgaraie la usa, se izbeste chiar, pana ii dam drumul.

Dar isi face datoria de paznic al casei. Orice zgomot care i se pare lui suspect este anuntat. Latra plimbandu-se cand la unul cand la altul, pana cineva merge cu el ca sa-i arate de unde vine zgomotul.

Sparky este cel de-al patrulea membru cu drepturi depline al familiei noastre.

 

 

Anunțuri

Tag-uri:,

Un gând despre „Cum ne schimba viata un animalut

  1. btibic Ianuarie 30, 2011 la 9:22 pm Reply

    Este adevarat. Un animalut de companie te poate schimba. Oricat de suparati suntem cand ajungam acasa, Sparky ne face sa zambim si mai ales sa ne bucuram cand vedem ca cineva sare in sus (la propriu)de bucurie ca am ajuns acasa, pentru ca stie ca neaparat va primi ceva bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton