Prietenie

      In adolescenta si in copilarie prietenia inseamna altceva: parteneri de joaca, parteneri cu care faci schimb de jocuri pe calculator, de muzica, cu care vorbesti neincetat pe Skype(cand nu sant parintii acasa, binenteles), parteneri cu care te duci la Mall la un suc sau la o pitzza, cu care faci ghidusii in clasa  (sperand sa nu ajunga informatiile despre…la urechile dirigintei si apoi sa se transmita via sedinta cu parintii, mamei sau tatalui).
      Dar apoi cand te maturizezi, cand iti intemeiezi o familie, cand apar responsabilitatile, prieteniile capata un alt sens. Prietenia se extinde la intreaga familie, sotii nu pot fi prieteni buni daca sotiile nu sunt la fel de bune prietene si invers. Prietenii iti insufla un pic de avant atunci cand ai nevoie de start pe o pista de decolare, prietenii iti intind aripile daca vrei sa zbori, prietenii te alina cand nu te simti bine, prietenii te ajuta uneori mai mult decat o face familia, prietenii iti intretin pofta de viata.
      Dar uneori intre prieteni se fac si greseli. Poate numai de-o parte, poate de cealalta parte sau poate in mod egal in ambele parti. Orgoliul poate strica o prietenie, poate aduce acei nori negri de furtuna care prevestesc dezastrul. Pe prieteni ar trebui sa stim sa-i tinem aproape toata viata, pe prieteni ar trebui sa invatam sa-i iertam, sa-i imploram sa ne ierte, pentru ca fara ei ne este viata goala si pustie.

Tag-uri:,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sunt discromat şi sunt şofer

interlocutor: chiar crezi că merită maşina atâta efort ? eu: nu maşina, ci libertatea

Bibliocarti

Hrănește-te cu lectură!

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

PLĂSMUIRI

Lumea este aşa cum ţi-o imaginezi...

Tolsto

Blogul meu, de mine însumi

Violeta Balan

De la o zi la alta

Comunitatea poveștilor de viață

Pentru că fiecare poveste a fost trăită de cineva, pentru că toate drumurile noastre sunt presărate cu povești iar undeva, pentru toate poveștile există un final. Trimiteți poveștile voastre de viață pe adresa de email povestideviata_ro@yahoo.ro .

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.

Blogul lu' Titi

De la o zi la alta

calatorprintaramea

Just another WordPress.com site

Creativitatela feminin

”Manifest pentru creativitate...de la mic la mare”

TRĂIEŞTE VIAŢA FĂRĂ BANI!

După o jumătate de secol, constat că nu banii mi-au călăuzit devenirea, ci oamenii cu care am venit în contact... Vouă, tuturor, oameni dragi, vă mulţumesc! Mă înclin Înţelepciunii tale, Cititorule, pentru clipa de atenţie şi răbdare!

MISTERELE DUNARII

blogul cărților TULCEA, LA 1870 și MISTERELE DUNĂRII, autor Nicolae C. Ariton